La *** — Alexandru Sihleanu

De unde vii, sirenă, aproape d-aste locuri? Ești fiică tu a mării? din spumă te-ai născut? Ești fee? nereidă? cereștile-oare focuri, Eterul sau pămîntul pe tine te-au crescut?

Aproape d-aste țărmuri, a Dunării îmflare Te-aduse din vrun munte? te-a tras din ocean? Ți-e misia să fermeci? prin dulcea ta cîntare Tu vii să revolți inimi? lucrezi tu pe vrun plan?

În ast palat de aur, pe vîrful ăstui munte, Priimești din cer relații? zefirii te servesc? Tu vii, cum văz, cu vara, Satan cînd cade-n lupte, Din ceruri heruvimii pe demoni cînd gonesc.

Ești Flora? ești Pomona? sau Ceres? tu n-ai nume? Eu viu pîn’ la altaru-ți s-aduc vre un prinos; Eu voi să aflu bine de cînd ești tu în lume; Vei imnuri? vei vrun templu? sau toate-ți sunt prisos.

Stăpînă-n aste prejme, tu vii să lași tradiții! Să faci locuitorii a povesti la foc

Că este-o zeitate, — și alte superstiții, – Ce cîntă, umblă noaptea, s-arată-n acest loc!

„Pe cal, — ei or să zică, — o vezi undînd vro vale La cîmp iar se arată să-ndemne-un muncitor; De multe ori, pe seară, o vezi că-ți iese-n cale, Te-ntreabă d-a ta stare, de ești vrun călător.

Din ochi-i sar schinteie și nu poți s-o vezi bine; Ea are haine altfel, iar nu ca la oraș; De dînsa cînd te-apropii tu n-ai mințile-n tine; De spumă-i este gîtul și mîinile de caș!

Ea are multe semne-cu care se arată, Și-n față-i rar românul să poată a căta; Femeie naltă este, de mînă duce-o fată, Ș-o vezi mai mult sub coastă la umbră a cînta.

Atuncea stă și vîntul, să bată nu mai poate; – Ca cremenea stau toate și ești silit să taci; Nici pasere s-aude, și glasul ce ea scoate Îți dă fiori prin oase și nu știi ce mai faci!...”

Ei bine! astea toate eu știu c-or să se facă, Și multe generații, acel ce-a fi mișcat De patimi sau restriște, în visu-i a să-i placă Să afle de la tine ce soartă l-a călcat.

Fetița a să roage să-i dai în vis pe mire; Plugari or să te cheme spre brazde-a le căta; Bătrîna, în descîntec, la lucruri peste fire, Pe tine-a să te strige minuni a arăta;

Dar mie, ce-ndoiala mi-a fost singura moarte, Și cărui adevărul îi place-atît de mult, – Îmi place-a ta natură să aflu, s-explic foarte, Ș-apoi să crez în tine, să mor în al tău cult!...