Căutarea lui Dumnezeu

Eu am văzut îmtunecime În cer — și surd gemea pământul. Furtuni, a ceților desime, Urlând, ducea cu sine vântul Păduri voinici, ca-n secerare, Și munți în ape au căzut... Spre cer strigat-am cu glas tare, Dar în furtuni și tulburare, Pe Dumnezeu nu L-am văzut... Și iată: — Văi nemărginite Și dealuri-nalte, depărtate, Cu stânci de munte-acoperite Și zori, ca-n fum înfășurate, Deodată ochiul mi-a zărit; Și tresărind cu frică mare Spre cer am îndreptat chemare, Dar urma sfintelor picioare Eu nici aicea n-am găsit. Și iarăși văd minune nouă: Roș-sângeratic cerul arde Dintr-însul ploi de fulger plouă, Ducându-se-n vârtej departe. Și toate ard, de foc aprinse, Și sufletu-mi înspăimântează, Dar focuri și săgeți nestinse, Pe Domnul nu-L înfățoșează. Dar iată — liniște cerească; Sunt plin de sfinte presimțiri — La răsărit încep să crească Lumini de aur, străluciri. Dorința tainică mă face Acolo sufletul să-mi zboare: În raze vii, strălucitoare, În sfântă liniște și pace, Eu, împăcat, voios Îl simt Pe Cel din vecinicie sfânt.