Poezie
Frunza nucului
Alexei Mateevici · 1 min
Frunza nucului tresare,
Oglindindu-se în lac;
Vântul un miros de floare
Îmi aduce din Bugeac.
De ce tremuri, frunzuleană,—
Fiica nucului rotat,—
Ce fior de prin poiană
Firea ți-a cutremurat?
Eu cu ierbile poienii
N-am nimic de împărțit,
Jale mi-i că moldovenii
Încă nu s-au înfrățit.
Vântul șuieră prin creste,
Vine zburător prin văi
Și-mi șoptește trista veste
Din Bugeac de la ai tăi.
Doarme tata somnul morții,
Și buneii-s în mormânt, —
Iar cei vii, prin voia sorții,
Duși din cele locuri sânt.
De la morți aduce știrea
Vântul veșnic zburător:
El din flori a prins șoptirea,
Flori de la mormântul lor.
Fie-așa, dar nu mi-i teamă
Despre soarta celor părți!
Dragostea ades mi-o cheamă
Fala câmpurilor verzi.
Mare-i fala din câmpie,
Dar bătrânii ți-s mâhniți.
Dragostea de unde-ți știe,
Că vor fi toți înfrățiți?
Dragostea adânc mă leagă
Cu părinții răposați.
Știu: din liniștea lor dragă
Răsări-vor numai frați.
Mărășești (Moldova), 12 iulie 1917