Poezie

Hristos la Martha și Maria

Cu-ncetul asfințea frumoasa zi de vară, Când au intrat Hristos în satul cunoscut. Răcoarea se lăsa, și umbrele de seară Albastre, în ograda Marthei au căzut. Și prin văzduh cântarea, ciripitul Au încetat, când a grăi au prins, De parcă asculta și însuși asfințitul Învățături cerești, în focul lui aprins... Nespus de-nsuflețit era Învățătorul Și plin de adevăr era al Lui cuvânt; Maria nu putea de la Mântuitorul Să-și ieie ochii ei, pe Dânsul ascultând, Și inima-i ardea de dragostea cea sfântă, Și alte lumi mărețe-i deschidea, Privirea Lui cea iertătoare, blândă, Ce dragostea în inimi aprindea. Iar Martha, ce gândea la lucruri pământești, A zis, apropiindu-se de Învățător: „Trimite-mi soră-mea, să-mi fie de-ajutor". Dar a răspuns Hristos: „Tu, Marthă, te grijești De multe, dar Maria de asta e departe, Ea una și-a ales, dar cea mai bună parte Îi este partea ei cea mai de trebuință, Cu dânsa nu va ști necaz și suferință".

Iunie 1912