Poezie
Lupta cea de pe urmă
În zarea vieții-nnourată
Strașnici trăsnete vuia,
Prin mintea slabă, speriată,
Frigul morții pătrundea.
Nu m-am dat eu suferinței,
Cu putere am tras lovire,
În suflet am păstrat dorințe,
În focul inimii — iubire.
Ce-i pierzarea și viața?
Sunt totuna pentru mine:
De la vecnica dulceață
Bărbăția mea îm vine.
N-am îm minte clătinare
Și viața mea mi-i plină,
Pace fără supărare,
Calea zeilor — senină.
Nu mă-nspăimânta dar, soartă,
Nu mă înbia la luptă,
Căci credința nu mi-i moartă,
Dar nădăjdea nu mi-i suptă.
Am în suflet eu putere,
În viață liniștire:
Crucea-i a mea mângâiere,
Iar pe cruce-a mea iubire.
Noiembrie 1911