Pocăința hoțului

Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: „În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune.

Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ce folos Când calci porunca lui Hristos Și pilda Lui? Dar dacă stai La îndoială, ce-ți rămâne, Decât ca să-ți aduci aminte De ale lui Hristos cuvinte Când l-au iertat pe hoț: „Cu mine Vei fi tu azi în rai". Creștine, Gândește. Când Hristos îl iartă Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă, Ți-a da El ție iertăciune Când tu cu zisa rugăciune Pe buze — vrajba ții în gând, Porunca Domnului călcând?