În tăcerea unei odăi — Aureliu Cornea

ORAȘUL ud Sub un văl de bură tot mucezește. O! — dar ce este afară, mi-e silă s-aud... Vino și tu și privește.

Ori lasă să vin să plâng lângă tine. Să vin și s-aștept într-una Să treacă timpul odată cu mine... De-ai fi cu alt suflet m-ai înțelege acuma.

Pe străzi, râsul îmi pare batjocoră murdară, Cârciumile-n zgomot celule de nebuni. Aș vrea să cânt, gâtlejul meu sbiară În toamna asta udă de-atâtea săptămâni.

M-ai găsit beat într-un noroi?... De ce nu pleci, de ce stai mută? Ți-e frică de gândul în care-am intrat ? Dar vino, înțelege: — SĂ FIM NOI.

Moartea îmi este de-acum sufletul nou.

Aprinde candela și-astupă geamurile toate Ca în acest lugubru și înghețat cavou

Să dormim uitați, ca lucrurile putrede-aruncate.