Poezie · 1704

La cimitir

În cimitir mă poart’ades Aducerile-aminte Și îmi cetesc poeme ’ntregî Pe pietre de morminte.
Aicea se resfață gropi Frumos împodobite, Cînd altele, sărmane, stau Umile, părăsite.
De-asupra lor nu cresc nici flori Și nici un ochiu nu plînge: Sînt viețile ce plînse-au fost ’Nainte de-a se stinge.
Pe gropi uitate pentru veci De oameni și de vreme Doar singur vîntul fioros Cu glas de cobe geme...
Și flori adese ori furînd Mormintelor bogate, În taină el le-a pus pe gropi Sărmane și uitate.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere