Cei mari

O, ce ciudă, cît mă mir, D-al celor mari caractir ! Ce schimbate la ei firi, Ce gusturi, ce diferiri ! Precum ceriul de pămînt, Așa ei de cei mici sînt. Toți trîndavi, toți lenevoși, Nestatornici, furtunoși, N-au ei fapte bărbătești, Toți au minți copilărești Toți de mititei iubesc Lucruri care nu cinstesc. Toți, de cînd sînt băieței, Înclinează lîngă ei Oameni care-i lingușesc, Care-i laud' și-i slăvesc. Totdeauna cei mari vor Să aibă-n casele lor Prefăcuți ce le vorbesc Tot cele ce ei voiesc. Vor de mulți fi-ncungiurați, Să stea-ntre ei îngîmfați, Să le dea închinăciuni, Să le spuie la minciuni. Ei adevăr nu voiesc, Nu le place, nici iubesc. Socotesc că cîte fac Și la alți oameni le plac, Și d-ar greși cît de mult, Ei îndreptări nu ascult. Ei în sine socotesc Că la nimic nu greșesc. Nu le place-a fi-ndreptați, Vor a fi tot lăudați. Fac mese mari, cheltuiesc, Chem oaspeți ce-i lingușesc, Să-i aude că-s galanți, Sînt nobili, sînt figuranți : Și cu mesele ce dau, Și mai mari defăimări au, Că satură și hrăiesc Pe corbii ce-i păgubesc ; Iar nu dau la cei lipsiți, La cei săraci și smeriți, Ci la bîrfași ce le spun Basne la ei cînd s-adun. Toate cei mari cîte fac Pentru fală că le plac, Nu fac pentru ajutor, Sau gîndind la viitor, Fac s-auză că-i slăvesc Băsnașii ce-i lingușesc. La curte cînd plec și vin Vor să vază cum să-nchin Oameni mulți care-i aștept Cu mîinile strînși la piept. Ei gîndesc că nu-s născuți, Ci din cer de sus căzuți, De a fi poruncitori, Celor mici stăpînitori, Iar cei mici sînt născuți, Numai pentru ei făcuți. Pe cei mici îi socotesc Viermi, nu oameni ce trăiesc. Zic cum că le sînt datori A le fi lor slujitori, Cu nume că-s de neam bun, Cum vor pe cei mici supun. Fie cît de nenvățați, Cît neghiobi, cît desfînați, L-e destul că-s neam mărit Dîntr-un sînge strălucit, D-un marchez, graf lăudat, Din vrun prințip luminat, Și n-alerg, nu ostenesc, Cei mici pentru ei muncesc. Nici după științi alerg. Nici la școală-ndestul merg Zic că n-au ce osteni, Lor le-e-ndestul a ceti, N-au atîtea trebuinți Ca cei mici de multe științi, Au venituri, pot trăi Fără d-a mai osteni, Ș-ntr-aceste fumuri fac Cu cei mici orice le plac. Dau cu caleștile lor Peste cei mici de-i omor. Zioa umblă la plimbări, Noaptea șed la desfătări Șed la cărți, dau, păgubesc, Pierd avutul părintesc. Vin la zioă, desperați, Par că-s lei înverșunați. Se culcă degrab' gemînd, Spume, foc pe nas lăsînd. Apoi dorm pînă la prînz, Zic, nu-s negustor să vînz Nici nu-s oameni lucrători, A să scula pînă-n zori. Și cei ce-a-i întîlni vor, Aștept pîn' săli, pîn' pridvor La toate oricum voiesc Pe cei mici îi învîrtesc. D-au cu cei mici socoteli, Fie cît de bagateli, Îi port sărmanii de nas, Pînă de urît le las. Toți acei mari și bogați Sînt foarte nerușinați. Toți mint, jur, făgăduiesc, La nevoi cînd îi găsesc. De loc virtute nu au, Pe minciuni jurămînt dau Cînd au trebi, sînt în nevoi, Supun p-ăi mici ca pe boi ; Li se jur, făgăduiesc Lucruri ce pă ei hrănesc. Le dau nădejdi pîn' la cer, Ori la cîte ei le cer. Le dau loc, îi pun de șed Și cei mici sîrmanii cred, Alerg, să primejduiesc, La cîte-i îndatoresc. Cred țirmoniile lor, Și-i supun la cîte vor. Apoi dacă-și săvîrșesc Acea treabă ce-o voiesc, Nu că cu ei nu mai șăd, Dar trece și nici nu-i văd. Trec repede ș-îngîmfați, S-arăt că sînt supărați, Sau de șed, iar nu șed mult, Zic n-am vreme să te-ascult. Cu azi, cu mîine-i prelungesc. Pînă deznădăjduiesc. Fug sărmanii necăjiți, Le pare rău, ș-îs căiți. Îș împut de ce-au făcut Și de vremea ce-au pierdut. Nu știu că sînt mincinoși, Șireți, diplomaticoși, Și că cunoștința lor Este scurtă pă picior. Nici prieteșug păzesc, Nici rudenia cinstesc. Și cei mici de mii de ori De le-ar sluji cu sudori, Odată d-au șchiopătat, Toate alte s-au uitat. La ei nu e adevăr Nici măcar cît vîrf de păr, Socotind că sînt mai mari, Cu putere și mai tari, Nu poate fi defăimați, De cei mai mici judecați Iar cei mici orice greșesc, Ei degrab-îi osîndesc, Și supunerea ce-o dau, Zic că datorie au, Și că meritarisesc, Acei mici de le slujesc. Toți se socotesc pă ei Că sînt fii de dumnezei. Ei nu sînt cunoscători Faptei, buni răsplătitori. Uită că e-ndatorat Și cu jurămînt legat. Ei caracter nu cinstesc, Nici om din om osibesc. La ei este cunoscut, Ajutat, cinstit, văzut, Cine este verigaș Lingușitor și băsnaș. Iar alții cu alte datorii, De le-a face măcar mii, Surda umblă, ostenesc, Că ei nu le răsplătesc ; În zadar fac voia lor, Că nu pot fi la favor. Ce oaie lup a putut, Ca să-l aibă cunoscut ? Că ea vrînd prieteșug, El hrănește vicleșug