Cum se înțeleg țăranii — Ion Luca Caragiale

Straja satului vine la casa unui țăran și-i bate în geam. Se încinge o conversație:

— Hei, mă din casă! — Cine? — Tu! — Eu? — Păi cine! — Ce-i? — Cum ce-i? — Păi ce-i? — Ai o scrisoare! — Cine, mă? — Tu. — Eu? — Păi cine. — Ad-o-ncoa! — Ce, mă? — Scrisoarea. — Ce scrisoare? — Știu eu ce scrisoare? — Trebuie să plătești! — Ce, mă? — Cum ce? — Ce să plătesc? — Porto. — Cine? — Tu. — Eu? — Păi tu. — Ce porto, mă? — Iaca, porto. — Cum așa? — Păi, știu! — Nu-i plătită? — Ce? — Scrisoarea. — Ehei! — Cum ehei? — Ai să dai, măi! — Ce? — Bani. — Ce bani? — Porto. — Cât, mă? — Ce cât? — Câți bani, mă? — 15. — Cum 15? — Păi! — Dar de ce, mă? — Nu știu. — Iaca 15. — Așa. — Ei, dă-mi-o! — Ce, mă? — Scrisoarea. — Ce scrisoare? — Care ai adus-o. — Eu, mă? — Păi cine? — N-am adus-o. — Păi cum? — Nu-i la mine. — Asta-i! — Cum asta-i? — Unde-i, mă? — Cine? — Scrisoarea. — La primărie. — Ba la dracul! — Ba, așa. — Păi, cum? — Să te duci să ți-o iei.