Poezie

De ce?

De ce, când o furtună S-abate pe pământ Cu furie nebună... Cânt?
De ce, când luna plină Revarsă peste crâng Divina ei lumină... Plâng?
De ce, când treci semeață Și nu-mi zici un cuvânt, Nici nu-mi privești în față... Cânt?
De ce, când brațe goale La piept cu dor mă strâng... In de matase poale Plâng?
De ce? Că știu: părere E tot pân'la mormânt! Plăcere — plâng... Durere... Cânt.

(Convorbiri Critice, an II, nr.8, 13 Aprilie 1908)

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere