Teatru · 1884

Hatmanul Baltag

Ion Luca Caragiale · 50 min

ACTUL I

TABLOUL I

(Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până în fața scenei. De la picioarele stâncilor, în mijlocul scenei, începe un parc cu poteci. Este timpul despre ziuă. Steaua dimineței licărește încă pe cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate lângă dânșii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide și apar Baltag și Stacan gătiți de vânătoare. Baltag suflă din corn. Se face ziuă.)

SCENA I

BALTAG, STACAN și CIRACII
Nr. 1
BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros.
STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare ’Aidem la vânătoare,
Cu sulița, cu arcul, în codrul cel de fag Sculați! vă cheamă cornul hatmanului Baltag!
CIRACII Sculați! Sculați! Cu toți vă deșteptați! Pe armăsari călare, ’Aidem la vânătoare, Cu sulița, cu arcul, în codrul cel de fag Sculați! ne cheamă cornul hatmanului Baltag!
Ensemble BALTAG — STACAN — CORUL
În munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm!
STACAN (Recitativ) Să plecăm în codru, da! Dar trebui’ mai-nainte După obiceiul vechi și cuminte (arătând cătră public) A ne recomenda.
BALTAG Eu sunt hatmanul Baltag, Din strămoși măreți mă trag Reprerestrăbunul meu Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag”. — Din așa strămoș mă trag!
CORUL și STACAN Și „Baltag” l-a poreclit: Din așa viță-a ieșit!
BALTAG Dându-i numele „Baltag”. — Din așa strămoș mă trag!
STACAN Eu sunt comisul Stacan, Nici eu nu sunt bădăran Reprerestrăbunul meu Avea și el darul său Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Golea vajnic la pahare. Pentru-acest talent vestit, Vodă comis l-a numit Peste buți și poloboace Cu vinațuri busuioace, Roșii, albe, dulci ca mierea, Dându-i toată privegherea Asupra butoaielor Pentru vecii vecilor, Și „Stacan” l-a poreclit. Din așa viță-am ieșit.
CORUL și BALTAG Și „Stacan” l-a poreclit Din așa viță-a ieșit!
STACAN Și „Stacan” l-a poreclit Din așa viță-am ieșit.
BALTAG Așa, din vremi bătrâne, trăiesc fără-ncetare Baltagii și Stacanii în chef și vânătoare.
STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag?
BALTAG Tot hatmanul Baltag!
CORUL Tot hatmanul Baltag!
BALTAG Și cine este-n pivniți pe vinuri căpitan?
STACAN Tot comisul Stacan!
CORUL Tot comisul Stacan!
BALTAG Dar și ciraci ca dânșii, așa buni vânători, (arată pe ciraci) Au fost mai rareori!
CORUL Au fost mai rareori!
STACAN Dar, nici în vremea veche, la chefuri n-au mai fost Ciraci cu-atâta rost!
CORUL Ciraci cu-atâta rost!
BALTAG Aurora se ridică și cerul e senin!
STACAN Noroc la vânătoare!
CORUL Să meargă toate-n plin!
TOȚI (repriză) În munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm!
(Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.)

SCENA II

SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA
SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!” (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la castelul său, loco.” (miroasă plicul.) Trandafir! (pune plicul în crengi.) Cine a născocit scrisul și scrisorile, desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori și dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieți. Una dintre primejdiile familiilor este abecedarul! Ce dar funest invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural; să ne îndeplinim datoria... Poșta rurală, serviciul zilnic: Scrisorile loco se ridică dimineața până în ziuă. (Cucoana Arghirița intră repede prin stânga.) A! Cucoana Arghirița! M-a văzut.
ARGHIRIȚA (merge la copac și ia scrisoarea pe care a pus-o Sotir) De mult te pândeam, jupâne Sotirache. Te-am prins în sfârșit.
SOTIR Zău, cuconiță...
ARGHIRIȚA Taci! arată scrisoarea!...
SOTIR Care?
ARGHIRIȚA Pe cea cătră duduca Zulnia... Sotirache, nu umbla cu mofturi. Dă-mi-o numaidecât!
SOTIR Dar jur că...
ARGHIRIȚA Nici o vorbă... dă-o degrabă, îți știu eu, meștere Sotirache, meșteșugurile d-tale de mult.
SOTIR Cred și eu, din tinerețe.
ARGHIRIȚA Aud? dă-mi biletul. (Sotir încolțit dă scrisoarea din brâu, Arghirița citește.) „Prea grațioasei și nobilei d-rei Zulnia... loco... Prea grațioasă și nobilă cuconiță! Dacă inima d-tale ar fi așa de simțitoare, pe cât chipul și toată ființa îți sunt de fărmecătoare, un om care te adoră și ar cuteza să ți-o spună și să te întrebe, ar putea el să spere vreodată a fi fericit?” (returnela romanței, Zulnia cântă.)
SOTIR St... Duduca... (ei s-ascund după copac.)

SCENA III

ZULNIA, ARGHIRIȚA, SOTIR
Nr. 2 ZULNIA (Romanță)
I Auroră mândră, ah! spune-mi mie Dacă viteazul ce am zărit Cunoaște dorul ce mă sfâșie, Cunoaște oare cât m-a rănit? De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut!
II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce o deschid, Îl văd în visul nopților mele Când spre odihnă ochi-mi închid. De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut!
III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l dobândesc, O fericire alta mai mare Nu pot pe lume să mai doresc. Ah! lânga dânsul ar fi un trai Mai bun, mai dulce decât în rai!
ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!...
ZULNIA Mătușica?
ARGHIRIȚA N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale cu apă neîncepută până-n ziuă.
SOTIR (iese pe furiș în dreapta, aparte) O scena intimă de familie, nu-i locul nostru aici. Întâia calitate a unui factor poștal rural este discreția serviciului zilnic: scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (iese.)
ZULNIA Ei da, mătușică. De vreme ce știi, de vreme ce nu-ți mai pot ascunde nimica, trebuie să-ți spun tot, să te fac să-nțelegi.
ARGHIRIȚA Ce să-nțeleg! ce vrei să-nțeleg, decât că ești o copilă naivă, o neroadă, o nebună!
ZULNIA Dacă sentimentul...
ARGHIRIȚA Taci cu sentimentul. Parcă numai d-ta știi ce-i sentimentul, întreabă-mă pe mine, să-ți spun eu ce-i sentimentul. Nu înțelegi că ai a face cu un bărbat? Știi tu ce sunt bărbații?
ZULNIA Mătușică...
ARGHIRIȚA Să-ți spun eu ce sunt bărbații, să-ți spun eu ce-i sentimentul.
Nr. 3
CUCOANA ARGHIRIȚA (Rondo)
Sentimentul, nepoțică, Pentru noi e un păcat; Te pândește la potică, Ca un hoț, orice bărbat Te ochește, Te-amețește, Te uimește, Te vrăjește,
Până când deodată, haț! Ți-a prins inimioara-n laț! Îl iubești Și te jertfești... Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi.
II Nu m-ai crede când ți-aș spune Că odată chiar și eu Am avut visuri nebune Pentr-un mândru paraleu. Mă pândise, M-amețise, Mă uimise, Mă vrăjise, Până când deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi!
III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu-l iubi, Nu te jertfi, Fiin’că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi!
ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa!
ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul!
ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou!
ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu!
ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] !
ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod!
ZULNIA Frumos!
ARGHIRIȚA Ah!
ZULNIA Mândru!
ARGHIRIȚA Ah!
ZULNIA Sentimental!
ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi!
ZULNIA Delicat, duios!... O să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus.
ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera!
ZULNIA Sunt sigură...
ARGHIRIȚA Ai să vezi!...
ZULNIA Poate paraleul d-tale, dar el...
Nr. 4 (Dueto)
ARGHIRIȚA Ia dă-mi pace, nu-mi mai spune! Toți ca unul, draga mea...
ZULNIA Nu-i așa!(bis)
ARGHIRIȚA Toate fetele-s nebune... Ai să te căiești amar!
ZULNIA În zadar! (bis) Nu-i ca dânsul altu-n lume!
ARGHIRIȚA Mofturi! glume!
ZULNIA Mă iubește! ARGHIRIȚA Viclenie!
ZULNIA Îl iubesc!
ARGHIRIȚA E nebunie!
ARGHIRIȚA (Arie) Domnișoara pătimește Pentr-un tânăr cavaler, Îl admiră, îl iubește Parc-ar fi căzut din cer! Ha! ha! ha! ha! Va veni însă o vreme, Nu te teme, Când părerea-ți vei schimba, Ha! ha! ha! ha!
ZULNIA (Arie) În zadar, orice vei zice! Îl iubesc cu mare dor, Sunt răpită, sunt ferice, Sper un mândru viitor; Da! da! da! da! Va veni odată-o vreme, Nu te teme, Când părerea-ți vei schimba, Da! da! da! da!
Ensemble
ZULNIA În zadar orice vei zice! Îl iubesc cu mare dor, Sunt răpită, sunt ferice, Sper un mândru viitor. Da! da! da! da!
ARGHIRIȚA Domnișoara pătimește Pentr-un tânăr cavaler, Îl admiră, îl iubește, Parc-ar fi căzut din cer! Ha! ha! ha! ha!
etc. (Sfârșitul tabloului I)

TABLOUL II

(Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat 5482. Interiorul pivniței este luminat de un mare policandru spânzurat de arcul bolței din față, policandrul e făcut dintr-un mănunchi de coarne de cerb, pe muchiile buților stau înfipte sfeșnice tot de corn, de arcul bolței din față, stau aninate stemele familiilor Baltag și Stacan. Cea dintâi înfățișează un scut împărțit în patru cartiere, care poartă de-a curmezișul un baltag de argint și deasupra un coif cu vizieră și cu un păunaș mare resfirat, în cele trei culori românești. De mânerul baltagului atârnă o panglică cu deviza: „În noaptea timpurilor”. „Totdeauna-n luptă!” A doua stemă reprezentă un scut împărțit cu o diagonală în două jumătăți, una albă, alta roșie. Scutul poartă în mijloc un borcan și de-o parte și de alta, unul sus și altul jos, două pahare; de partea albă, un pahar roș, de partea roșie, un pahar alb, de toartele borcanului atârnă câte-o panglică cu deviza: „Totdeauna plin, totdeauna gol”. În mijlocul teatrului sub policandru o cadă rotundă, răsturnată cu fundul în sus și de jur împrejur mai multe balerce mici, asemenea. La ridicarea perdelei, slujitorii hatmanului gătesc de masă pe cadă, aprind făcliile și sfeșnicele care se lasă și se ridică cu un lanț pe scripăt și așază balercele de jur împrejurul căzei ca scaune. Intrarea în pivniță este în planul din urmă la stânga pe-o scară, prin deschizătura căreia bate lumina de afară.)

SCENA I

Nr. 5 COR DE SLUJITORI
Hai copii curând la treabă, Cornul sună, ascultați! Masa s-o gătim degrabă, Vin flămânzi și însetați!
BUCĂTARUL Când se-ntoarce de la munte Vânătorul obosit Are poftă de mâncare.
CHELARUL Mai cu samă de chilit[iii] .
CORUL Hai copii curând la treabă, Cornul sună, ascultați! Masa s-o gătim degrabă, Vin flămânzi și însetați.
1 FECIOR Sunt toate la locul lor?
2 FECIOR Toate!
3 FECIOR Mistrețul e fript?
BUCĂTARUL Încă două învârtituri și-i gata. Iată azimile vin de la cuptor!
1 FECIOR Halal să le fie. Dacă n-ar avea vânătorii feciori ca noi...
BUCĂTARUL Și bucătar ca mine...
1 FECIOR Nu știu zău, cum le-ar merge.
BUCĂTARUL Să te întorci ostenit de la munte și să nu găsești o friptură bună de mistreț ș-o șuncă de urs, o ciosvârte de cerb pe varză, și ca să nu fugă de pe tavă, păzită de jur împrejur de 12 cocoși sălbateci...
CHELARUL Toți cerbii și toți cocoșii tăi n-ar plăti mai mult decât o ciorbă de borș cu știr, dacă n-ar fi chelarul cu vinurile lui. (Cornul sună.)
1 FECIOR
Ați auzit?
TOȚI Cornul? Vin!
(Repriză Nr. 5. Slujitorii ies.)

SCENA II

BALTAG și STACAN
STACAN (urmărind pe Baltag, care a intrat întâi cufundat în gânduri) Să-și bată joc toți vulpoii nevârstnici de mine, să-mi dea cu tifla toți vătuii[iv] agiamii, dacă pricep eu ceva.
BALTAG Ce vrei să pricepi?
STACAN Vreau să pricep cum se poate rătăci omul într-o pădure pe care o cutreieră cruciș și curmeziș de mic copil, toată ziulica, unde cunoaște toate cărările, unde toți copacii îi sunt vechi prieteni.
BALTAG De ce adică nu s-ar putea?
STACAN Și fără asta, cum se poate pierde un vânător într-o pădure, când aude mereu cornul tovarășilor? De câte ori nu ți-am chiuit? De câte ori nu ți-am sunat? Pe unde nu te-am căutat?
BALTAG Dar dacă m-aș fi rătăcit într-adins?
STACAN Cum să te rătăcești într-adins?
BALTAG Zic așa într-adins, ca să nu te mai miri de ce nu m-ai putut găsi.. (pauză.) Mai poftești să zici ceva!
STACAN
Cum nu?
BALTAG Ce?
STACAN Vreau să știu cum se poate un vânător, — și ce vânător! — să umble o zi de vară întreagă fără să ucidă măcar o vrabie?
BALTAG N-am ucis, fiindcă n-am tras.
STACAN Cum?
BALTAG M-am rătăcit de voi, am umblat pe gânduri de colo până colo, până ce m-am pomenit la marginea pădurii, devale, de unde plecasem azi-dimineață și unde m-ați găsit culcat adineaori, când v-ați întors. Am șezut toată ziua trântit la umbră: auzeam goarna, auzeam cornul și chiotele, dar nu v-am dat răspuns, fiindcă nu voiam nici eu să vă stric petrecerea voastră, nici voi să mi-o stricați pe a mea... Eu petreceam destul de bine.
STACAN Să mă sfâșie toți mistreții din lume, dacă pricep cât negru sub unghie!
BALTAG Vrei numaidecât să pricepi?
STACAN Numaidecât.
BALTAG Ascultă, comise. Nu mai sunt ce m-ai știut pân-acuma. Nu-mi mai place nimica din câte îmi plăceau odinioară, sunt alt om... nu-mi mai plac petrecerile, mi-e silă de tot... de tot!
STACAN Ei, dar ce-ți place?
BALTAG (sentimental) Îmi place să stau singur la umbră, lângă fântâna din vale, să mă gândesc... să mă gândesc... să mă gândesc...
STACAN Să te gândești, să te gândești... la ce să te gândești?
BALTAG La ce?
Nr. 6 (Arie)
Prin păduri la vânătoare Să gonesc sălbatici fiare Este în zadar. Nu-i ca-n vremea cea trecută. A mea liniște pierdută N-o mai capăt iar. Să ucid îmi este milă — Un chip gingaș de copilă Gândul mi-a vrăjit, Vin’, ah! vino păsărică, Vin’ în colibioara mică Ce ți-am pregătit!
STACAN Păsărică, colivioară?
BALTAG Da!
STACAN Stigleți?
BALTAG Tu nu știi! STACAN Ce să știu, am înțeles; sti... gleți! Acu pricep eu pentru ce de câteva zile nu-ți mai sunt boii acasă... A! dar bine c-am aflat. Poate să mor și să nu-ți scot stigleții din cap!
BALTAG Nu te-ncerca!
STACAN Cum ai zis?
BALTAG (rar) Nici nu te-ncerca!
STACAN Ai să vezi d-ta. Auzi, înamorat! auzi, sentimental! D-ta n-ai trecut pe unde am trecut eu, eu am trecut pe unde treci d-ta, eu am fost amorezat, stimabile domn, de-am umblat călare pe trestie trei nopți de-a rândul prin curte, fără să-mi pot găsi casa. Auzi, amorezat? Stigleți... mofturi. Un Baltag, floarea vânătorilor, aș! ar râde și cerbii!
BALTAG Poate râde cui îi place.
Nr. 7 STACAN Cuplete
I
Hatmane, vino-ți în fire, Văd că rău te-ai încurcat Cu suspinuri și simțire De muieri ești fărmecat. Ele-ți fac mii De nebunii, De jucării, De boscării, Cochetării Și istorii, Și de nu zici la vreme: stai! Să știi că sigur de dracul dai. Căci la urmă, în sfârșit, Poezia cum se curmă? Ajungi râsul mahalalei, Ajungi Vlad îmbrobodit.
II
Nu m-ai crede când ți-aș spune Că și eu în viața mea Am avut visuri nebune Pentru-o mândră turturea. Îmi făcea mii De nebunii, De jucării, De boscării, Cochetării Și istorii, Până mi-am zis: Stacane, stai! Dacă de dracul nu vrei să dai! Căci la urmă, în sfârșit, Poezia cum se curmă? jungi râsul mahalalei, Ajungi Vlad îmbrobodit.
BALTAG Frumos cântec, dar nu se potrivește la toți...
STACAN Ba la toți, și mai cu samă la cei ce cred ca tine... Ia ascultă, hatmane, suntem prietini vechi, cu una cu două, vezi d-ta că n-am să te las eu să te dai de mal, pentru păsărele!
BALTAG O să-ți răcești gura degeaba!
STACAN Am să te fac de râsul ciracilor.
(Returnelă, ciracii intră.)

SCENA III

BALTAG — STACAN — CORUL
Nr. 8 Ensemble (intrare și scena)
Hai cu toți la masă mare, Haidem să ne veselim, Dup-atâta vânătoare Să bem, să benchetuim!
STACAN Stațil Stați! Stați! Ciraci flămânzi și însetați! Stați ș-ascultați Minune, Ceea ce vă voi spune.
CIRACII Minune? Ce minune? Ce zici?
STACAN Din voinici Când unul ar căpia Și s-ar amoreza, Și la urma urmelor S-ar pleca muierilor, N-ar fi în feliul său Un mare nătărău?
CIRACII Ba zău! Un mare nătărău!
STACAN Stați, dar stați Ciraci flămânzi și însetați, Ca s-ascultați Cu groază O veste caraghioază!
CIRACII O veste caraghioază? Ce spui!
STACAN Dumnealui Amicul nostru drag, Hatmanul Baltag, Floarea vânătorilor, Floarea băutorilor, Este, pe legea mea! Amorezat lulea!
CORUL Ha! ha! Amorezat lulea!
BALTAG Ce nebunie! Și chiar așa să fie Vouă ce vă pasă?
CORUL Cum ce ne pasă!
STACAN Ba prea ne pasă!
BALTAG Lăsați-l! Este iar o prostie De-a lui... haidem la masă!
TOȚI La masă! la masă! la masă!
(Repriză) Hai cu toți la masă mare! etc.
( BALTAG, STACAN, CIRACII șed toți la masă pe poloboace, Hatmanul la dreapta, Stacan la stânga, toți râd și fac vuiet, afară de Baltag)
STACAN (dispus) Acuma cine știe un cântec frumos, să-l zică, cine știe o poveste bună s-o spuie, cine știe mofturi noi de prin călindare vechi să le scoată răpede la maidan, ca icrele proaspete... Haide Pleașcă, tu te cam pricepi.
PLEAȘCĂ Am auzit că de câtăva vreme la bencheturi se poartă grozav...
DUȘCĂ Șervete.
PLEAȘCĂ Nu!... șervete nu se mai poartă...
BUDUȘCĂ Dar ce?
PLEAȘCĂ Calambururi, culmi și alte mici jocuri de salon, pe cât de amuzante, pe atât de instructive... Mă rog, dacă doriți ceva cam așa, eu, Dușcă și Budușcă, vă putem servi, — începe, Dușcă.
DUȘCĂ Un moș al meu s-a însurat, cu o văduvă, dar ce femeie, ce casnică... îngrijea de casă, de bărbat, culmea îngrijirii. Închipuiți-vă, când pleca bărbatul de-acasă, când se întorcea, și chiar așa peste zi, îi ștergea...
PLEAȘCĂ Ciobotele?
DUȘCĂ Nul — îi ștergea... câte-o palmă! (râsete.)
STACAN Bravo, Dușcă! Bun! Ce stai pe gânduri, hatmane?
BALTAG Beți înainte voi și spuneți, ascult.
PLEAȘCĂ Rândul tău, Budușcă!
BUDUȘCĂ Mă rog, care dintre d-voastră a cunoscut pe Ghimiș Mangafa zaraful?
PLEAȘCĂ Eu l-am cunoscut, delicată persoană.
BUDUȘCĂ Delicată? dimpotrivă. Poate că tu ai cunoscut pe altul! Ghimiș avea daraveri multe cu toți bancherii din lume, avea casă mare, slugi vreo douăzeci. Dar mojic, grosolan, brutal, culmea brutalității. În fiecare dimineață bătea... câte-o depeșă. (râsete.)
STACAN Bravo!
PLEAȘCĂ Toți câți sunteți aici, ați văzut cai slabi?
TOȚI Firește!
PLEAȘCĂ Da! Dar nici unul dintre voi n-a văzut un cal așa de slab cum am văzut eu mai alaltăieri. Era slab... slab, culmea slăbiciunii, nu putea sa tragă... o țigară! (râsete.)
STACAN Bravo Pleașcă, dă-i nainte, ai viitor, nu râzi, hatmane?... Hatmanul astăzi n-are chef de nimic băieți, d-nealui se gândește, se gândește... se gândește!
DUȘCĂ La ce se gândește?
STACAN La stigleți, nu v-am spus adineaori?
PLEAȘCĂ Dacă-i așa, să-i spun eu o istorie foarte sentimentală. O să-i placă.
BALTAG Iar un calambur?
PLEAȘCĂ Zău nu! BALTAG Să vedem!
PLEAȘCĂ Era odată... (bea) era odată un tânăr și nobil cavaler. Acest tânăr și nobil cavaler se amorezase strașnic de-o primadonă, cea mai vestită primadonă din lume, privighetoare... Mă rog, zi-i privighetoare ș-o lasă.
BALTAG D-ra Patti?
PLEAȘCĂ Tocmai... o iubea!... (bea) o iubea! (bea) o iub...
STACAN Bea! destul de trei ori; o iubea, am înțeles, și pe urmă ce făcea?
PLEAȘCĂ Vezi c-o iubea foarte mult, așa de mult, încât ea, care știa cât o iubește, i-a pretins să-i dăruiască tânărul cavaler niște juvaericale de 7, 8 ori mai scumpe decât leafa lui pe o lună. Ce-a făcut nenorocitul tânăr?
DUȘCĂ De desperare și-a băut leafa pe-o lună într-o sară!
STACAN Și diurna!
PLEAȘCĂ Nu, s-a dus la juvaergiu!
DUȘCĂ Pe la ce ceas?
PLEAȘCĂ Asta nu se spune, a intrat la juvaergiu.
DUȘCĂ Pe unde a intrat?
PLEAȘCĂ Asta nu-i treaba d-tale, a luat frumușel ce i-a trebuit și s-a dus foarte emoționat, tot într-o fugă, la privighitoarea lui și, punându-i la picioare juvaericalele dorite, n-a putut să zică decât două vorbe italienești: „Ah! Carapati”. (râsete, Baltag se scoală protestând.)
BALTAG A! Asta e-o infamie.
STACAN Se-nțelege că e infamie. N-ai auzit cum a luat juvaericalele... (bea.) Ei! m-ați plictisit cu mofturile voastre! Care e culmea calamburului? (tăcere.) Să faci un măgar-ambur. (râsete.) Ei! s-a încheiat cu jocurile de cuvinte. Tăceți toți și puneți mâna pe stacane, că am sa vă cânt.
Nr. 9 Brindisi
STACAN I E soarta blăstemată A celor bieți sărmani Ce n-au gustat vrodată Vin vechi de Drăgășani. II Dacă din piept amarul Voiești să-l îndulcești, Umple-ți degrab’ paharul Cu vin de Odobești! III Și jur că pe-astă lume Treci viața în zadar, De nu bei vin cu spume Din deal de la Cotnar! IV Trăiască vinul, vinul! Umpleți paharul meu, Să uit necazul, chinul, Să beau, să beau mereu!
PLEAȘCĂ E cântec nou, nu-mi place, dacă vreți cântec de masă poetic, ascultați: l-am învățat de la un moș al meu!
Nr. 9 bis PLEAȘCĂ (Arieta) Ploschița mea, iubit vas, Pasere cu dulce glas, Eu în sus când te ridic Tu îmi cânți cu glic-lic-lic, Și mă săruți tot în nas, Pasăre cu dulce glas, De nu-mi vine să te las, Ploschița mea, iubit vas!
Nr. 9 (Repriză)
TOȚI (Andante) Și nu-l mai săruta-n nas Pasere cu dulce glas!...
TOȚI Bravo!
DUȘCĂ Unde e moșul tău care te-a învățat?... să trăiască!
PLEAȘCĂ A murit sărmanul, nu-i mai cântă glic! lic! lic!
STACAN (se ridică) Măi ciraci, ia ascultați, să vă întreb un lucru. La chef suntem noi bre, ori la parastas? Cui facem noi de nouă zile aicea? Soacră-mei? ’Ai? (se clatină.) Apoi până când o să îngăduim noi, ca să stea în capul mesei, barba asta mâhnită și plouată de pare că i s-au-necat corăbiile (arată pe Baltag); astăzi toată ziua a stat departe de noi într-adins, și noi l-am căutat ca niște caraghioși, ca să se gândească la... stigleți, toată seara a tăcut mahmur, nici n-a mâncat, nici n-a băut, nici vreun magar-ambur n-a făcut... Ce însemnează asta? Numaidecât trebuie hatmanul să ne cânte un cântec și pe urmă să tragă danțul cu noi!
TOȚI Da! trebuie! să cânte! (se scoală toți.)
BALTAG (se scoală liniștit) Vreți să vă cânt?
TOȚI Cântă, da, numaidecât.
Nr. 10 (Finale)
BALTAG Sunt sătul De bencheturi, De ziafeturi, Destul! Destul! De azi, să știți că părăsesc Arc și săgeți și vânătoare; Nu voi să mai rănesc Nevinovate căprioare; Mi-e inima rănită tare Ș-aiurea leac pot să-i găsesc. Beau dar Acest pahar Pentru hătmăneasa mea!
CIRACII Haha! haha! Ce-am auzit? A nebunit!
STACAN Nu râdeți, nu, n-a nebunit, Sărmanul! s-a prostit! Adineaori, sărac de mine, V-am spus eu bine Că-i fărmecat, Amorezat!
CIRACII (lugubru) Adevărat E fărmecat!
BALTAG Copilă prea iubită Ce-n suflet m-ai rănit, Fii tu a mea ursită Să fiu iar fericit.
STACAN E fărmecat, sărmanul! De nu-i mai sunt pe plac Nici arcul, nici stacanul E boală fără leac.
BALTAG Voi, ciraci desfrânați, Ascultați! Și tu, bătrân stricat, ascultă!
CIRACII Ne insultă!
STACAN Mă insultă!
BALTAG Să știți, v-o spun tuturor C-am pus de gând să mă-nsor!
STACAN Te-ai hotărât? (vorbit.) Ei! fugi că mor!
BALTAG M-am hotărât, c-așa îmi place mie! Și rup cu voi orice tovărășie Așa e, sunt înamorat; Așa, de voi m-am săturat! Cu dezmățatii nu-mi mai place Să am a face!
CORUL Ești un fărmecat!
STACAN Ești un renegat!
CORUL Renegat! (bis)
STACAN Și ca renegat, Deși Baltag de viță, De aici ești alungat.
CORUL Da, alungat!
BALTAG Din propria-mi pimniță?
STACAN — CORUL Din propria-ți pimniță!
BALTAG Voi deșucheați Mă alungați, Mă maltratați! (bis) Da, voi ieși, Dar mâne-aci Stăpân voi fi. (bis)
STACAN — CORUL Te renegăm, Te alungăm Și maltratăm Te du de-acu, Nu mai sta, nu! Mergi! ieși! te du!
(Baltag iese, alungat.)
STACAN (dominând scena) Ș-acum, copii, ce-o fi să fie O strașnică chindie! (Chindie)
(Stacan, Ciracii se prind la joc. Cortina cade după câteva măsuri ale danțului.) (Sfârșitul actului I)

ACTUL II

TABLOUL III

(Teatrul reprezentă terasa unui parc. În planul II colonadă rustică de plante agățătoare, bănci și scaune de grădină, în fund alee și tufișuri. La ridicarea perdelei se aude corul nupțial, apoi începe să treacă prin aleaua din fund procesiunea nunții. Muzica cântând marșul, oamenii de casă cu odoarele, Baltag și Zulnia ca mire și mireasă, Cucoana Arghirița și mosafiri.)

SCENA I

Entr’acte și cor nupțial Nr. 1 BĂRBAȚI
Iată gingașa mireasă Cu-al ei mire s-a unit Să le fie casa casă, Masa masă nesfârșit!
FEMEI
Iată-acum viteazul mire Cu mireasa-i s-a unit, Cu noroc și fericire Fie-i traiul nesfârșit! Ensemble
BĂRBAȚI Iată gingașa mireasă, etc. FEMEI Iată-acum viteazul mire, etc.
(Procesiunea se pierde în stânga)

SCENA II

SOTIR — STACAN
SOTIR (intră prin dreapta urmărit de Stacan) Lasă-mă, creștine, nu înțelegi? Iată s-a întors unta: cu câte am eu pe cap, nu mai am vreme să stau cu d-ta de vorbă!
STACAN (stăruie) În sfârșit, nu se poate; ești om, ești vătav de curte, trebuie sa ai un vițiu, (îi dă o pungă) o slăbiciune!
SOTIR (ia punga) N-am nici o slăbiciune.
STACAN (foarte mâhnit) A! om fără inimă, cum să te înduplec... atunci?...
SOTIR Ce poftești?
STACAN Poftesc, măcar că nu sunt poftit, să mă lași să intru la nuntă, să dau ochi cu el, cu ginerele, ca să-i spun: ești un ingrat! Pentru o nebunie, la un chef, pentru o glumă, să rupă legăturile din copilărie, nu numai să nu mă poftească, dar încă să dea poruncă slujitorilor să mă gonească, dacă m-oi arăta printre musafiri!
SOTIR Dacă singur spui că a dat astfel de poruncă, cum o să cutez eu să te las să intri? Vrei să mă nenorocești?... S-ajung să cer slujbă prin ministere[v] ?
STACAN Nu, nu voi să te nenorocesc, dar știu că d-ta poți să-mi faci un rost: m-ai văzut când am intrat, fă-te că nu știi nimica. Învață-mă unde să-l pândesc ca să dau ochi cu el, să-l rog, să-i cer iertare și un bilet de invitație... nu, el nu se poate însura fără să fiu și eu la nunta lui, eu care l-am crescut de mic, care l-am luat de copil și am făcut din el floarea vânătorilor și a băutorilor.
SOTIR Dacă s-o putea.
Nr. 2 STACAN (Arie)
I E vorba de-a mea viață, Jupâne, ajutor! Trebui să-l văz în față, Nu mă lăsa, că mor!
SOTIR Ce să-ți fac, nene? Dacă s-o putea...
STACAN II Fă ce-i putea, jupâne, Eu trebuie să-i vorbesc Acum, chiar azi, nu mâne, Că, zău, mă prăpădesc.
SOTIR Mai stăi, să vedem. Ce zor!
STACAN III Afară ca pe-un câne Din casa lui m-a dat Nu mă lăsa, jupâne, Că, zău! sunt desperat!
SOTIR Dă, stimabile, poate să facem ceva, să cercăm...
STACAN IV Îți mulțămesc, jupâne, Și nu te voi uita, În sufletu-mi rămâne Neștearsă fapta ta!
SOTIR Ei! știi ce? Te văd că ești om de omenie, mie îmi plac oamenii de inimă!
STACAN Asta-ți face cinste!
SOTIR Sunt în stare să mă jertfesc pentru ei. (scutură punga.)
STACAN Bravo, jertfește-te! (aparte.) Dezinteresată persoană!
SOTIR (se uită-n fund) Iată rostul e și făcut.
STACAN Ce spui?
SOTIR Uite, hatmanul vine-ncoace; dar nu e singur, e cu mireasa, ascunde-te după tufiș și pândește momentul când o rămânea singur: mireasa trebuie să-l părăsească câteva minute, fiindcă o așteaptă fetele s-o gătească pentru masă.
STACAN Îți mulțămesc, omule. (vra să cânte iar.)
SOTIR (îl întrerupe) Nu mai trebuie; iată-i vin, ascunde-te degrabă. (Stacan s-ascunde, Sotir iese la dreapta. Baltag și Zulnia intră.)

SCENA III

Nr. 3 Duo BALTAG — ZULNIA
BALTAG Ești a mea în sfârșit!
ZULNIA O! moment fericit!
BALTAG Speranța-mi strălucită Acum s-a împlinit A ta ș-a mea ursită Cu dulce s-au unit.
ZULNIA Simțire-ncântătoare, Frumos și mândru vis! O! ceas de desfătare, De ceriuri ești trimis!
BALTAG Viața mea trecută De-acum o voi uita!
ZULNIA În fericiri țesută Va fi viața ta!
BALTAG Zulnio prea iubită, A mea ești în sfârșit!
ZULNIA O! dulcea mea ursită, Moment prea fericit!
Ensemble BALTAG Speranța-mi strălucită Acum s-a împlinit: A ta ș-a mea ursită Cu dulce s-a unit.
ZULNIA Simțire-ncântătoare, Frumos și mândru vis! O! ceas de desfătare, De ceriuri ești trimis!
ZULNIA Nobilul meu cavaler, te las singur câteva momente lungi și grele, pentru că o să le petrec fără tine. (iese.)

SCENA IV

BALTAG și STACAN
STACAN (iese de după tufiș) Trebuie să mărturisesc că a avut gust berbantul, nostimă de tot: leită ex-turturica mea din tinerețe. (înaintează sfios.) Hatmane Baltag.
BALTAG ‘Ai! Ce e?
STACAN Nimica, ce să fie?
BALTAG Comisul Stacan!
STACAN Da! el este!
BALTAG Ce poftești?
STACAN Nu poftesc nimica, ce să poftesc?
BALTAG (aspru) Ce cauți, ce vrei, la ce ai venit aicea?
STACAN Caut, vreau, am venit să... am venit să mă ierți!
BALTAG Să te iert? Pentru ce să te iert?
STACAN Pentru gogomănia pe care am făcut-o... Am venit să mă ierți și nu plec de aici până nu mă-i ierta și nu mă vei pofti la masă. Să te cununi tu, fără să mă poftești la masa ta! (înduioșat.) Să se însoare un Baltag, fără să închine un pahar cu comisul Stacan pentru Baltagii viitori, care vin pe drum de sară, asta nu se poate.
BALTAG Ba prea bine se poate... de iertat, iertat să fii, cu toate că nici asta n-ar trebui... dar de rămas aici, nu putem, d-ta ești om primejdios.
STACAN Aud, eu om primejdios?
BALTAG Firește, d-ta la masă când te prepui la un pahar-două, mai mult îți pierzi capul, începi să povestești istorii, să cânți cântece prea-prea și la urmă iei stacanul în brațe și-i tragi la chindii de unul singur... De-alde astea mergeau odinioară, când eram flăcău, în pivniță; dar aici la nuntă, între dame, în lume cumsecade, nu merg de loc.
STACAN Dar...
BALTAG Dar de loc... (scurt). Înțelegi prin urmare că în zadar mai stărui.
STACAN Hatmane, nu fi așa crud, adu-ți aminte că mi-ai scăpat viața...
BALTAG Ei, și?
STACAN Trebuie să-mi fii recunoscător.
BALTAG Mi-e teamă de tine; cine știe ce gogomănie spui ori faci la masă.
STACAN Făgăduiesc să mă port ca o fată mare.
BALTAG Nu pot.
STACAN Hatmane!

SCENA V

Nr. 4 Trio BALTAG — STACAN — ARGHIRIȚA
BALTAG Nu, nu te pot primi, Nu mai mă-ncred în tine. Ești un stricat și n-aș voi Scandal acum la mine.
STACAN Îți jur! îți jur!
BALTAG Nu te mai crez!
STACAN O! inimă de piatră, cum să te-nduioșez?
ARGHIRIȚA (care a apărut în fund) Acest străin cine să fie?
STACAN (lui Baltag) A fost o nebunie, Iertare-ți cer!
BALTAG În tine nu mai am credință...
ARGHIRIȚA Cunosc, îmi pare, glasul acestui cavaler Și talia, și portul... Să fie cu putință? Este el! (Coboară iute și se găsește în fața lui Stacan. Amândoi dau un țipet.)
STACAN Este ea!
ARGHIRIȚA (cu o reverență) Domnul meu!
STACAN Doamna mea!
BALTAG Cum! ce fel! vă cunoașteți?
ARGHIRIȚA (mișcată) O veche cunoștință...
Ensemble
ARGHIRIȚA (aparte) Este zău! Mândru paraleu, Este Stacan al meu! Da, zău! Este Stacan al meu!
STACAN (aparte) Este ea, Juna turturea, Arghirița mea! Da, da! E Arghirița mea.
BALTAG (aparte) S-ar putea, Mătușica mea De mult îl cunoștea. Ha! ha! De mult îl cunoștea!
BALTAG
Așa? vă cunoșteați Și mie nu-mi spuneați...
ARGHIRIȚA (mișcată) I-am fost vecină de moșie.
ARGHIRIȚA (aparte) Este, zău! etc.
STACAN (călduros) Prieten din copilărie!
Ensemble (Repriză)
ARGHIRIȚA (aparte) Este, zău! etc.
STACAN (aparte) Este ea! etc.
BALTAG (aparte) S-ar putea! etc.
STACAN (foarte dispus) Ce norocită întâmplare!
ARGHIRIȚA (din ce în ce mai cu căldură) Prilejul este minunat; Avem azi nuntă mare; Domnul meu, ești invitat.
BALTAG (intervenind și râzând) Cum? Nu crez, zău! să izbutești L-am invitat... nu vrea să vie..
STACAN (în pizma lui Baltag) Primesc! primesc! primesc! Doamna mea, și-ți mulțămesc...
ARGHIRIȚA (urmându-și jocul) Ce bine e când se-ntâlnesc Prieteni din copilărie! Atunci în pieptul lor simțesc Plăcere adâncă și vie.
Ensemble ARGHIRIȚA — STACAN Ce bine e când se-ntâlnesc Prieteni din copilărie! Atunci în pieptul lor simțesc Plăcere adâncă și vie.
BALTAG Cum se-nțeleg, când se-ntâlnesc Prieteni din copilărie! Atunci în pieptul lor simțesc Plăcere adâncă și vie.
STACAN (oferind brațul Arghiriței) Dă-mi voie, doamnă, să-ți ofer...
ARGHIRIȚA (luându-i brațul cu fericire) Domnul meu, îmi faci plăcere.
(Amândoi se dispun a pleca spre fund.)
BALTAG (aparte) Ce fericită-mperechere! Ce mândră castelană! Ce nobil cavaler!
Ensemble ARGHIRIȚA — STACAN (ieșind la braț prin fund) Ce bine e când se-ntâlnesc Prietini din copilărie etc.
BALTAG (privindu-i cu zâmbet și urmându-i) Ce minunat se potrivesc... Haha! haha! ce istorie!
(Ies toți încet prin fund. Arghirița cu Stacan la braț, Baltag după ei.)

SCENA VI

SOTIR singur, apoi PLEAȘCĂ, DUȘCĂ, BĂDUȘCĂ travestiți în lăutari medievali
SOTIR (vine încet, uitându-se spre fund) A avut noroc negustorul meu! Cucoana Arghirița l-a luat sub aripă. Dacă aș fi știut c-o să ajungă așa de departe, nu l-aș fi lăsat să treacă așa ieftin... Totdeauna am fost dezinteresat... fire nenorocită! (uitându-se în fund.) Aha!... Șed la masă; cucoana Arghirița alături cu omul meu... și-i face ochi galeși, îi șoptește la ureche... nu mă-nnebuni! merg lucrurile departe... și jupânul meu bea... bea... încă un pahar?... încă unul... al cincilea... vrednic bărbat! Bravo! (se aud afară câteva acorduri de coarde. Sotir se întoarce la dreapta.) ’Ai? Ce s-aude?
PLEAȘCĂ (intrând prin stânga) Pst! Pst! (Sotir pornește spre el.)
DUȘCĂ (intrând prin dreapta) Pst! Pst! (Sotir se întoarce spre dânsul.)
BUDUȘCĂ (intrând prin fund) Pst! Pst!
SOTIR (întorcându-se spre Budușcă) Încă unul... Trei... Avem lăutari... nu mai trebuie.
DUȘCĂ Da!Bine ai zis: Trei lăutari; dar trebuia să mai adaogi... (toți îl încunjoară pe Sotir.)
PLEAȘCĂ Trebuia să mai adaogi: (răpede) trei lăutari, cea mai vestită bandă de lăutari — mare, enorm, imens succes al zilei! — care în trecerea lor din Rusia nu vor da aici decât un singur concert la nunta hatmanului Baltag.
SOTIR (scos din răbdare) Înțelege, domnule, odată, că nu...
BUDUȘCĂ Repertoriul cel mai bogat, cel mai variat și cel mai ales, compozițiuni nouă și bucăți de ocazie, cele mai naționale și cele mai străine.
SOTIR (același joc) Nu trebuie lăutari! ’Aide, cărați-vă!
PLEAȘCĂ Trei lăutari inteligenți, care știu cum se intră în casele cumsecade... (bagă toți mânile în brâu.)
SOTIR A! dacă știți cum se intră într-o casă cumsecade... (Se uită în sus și întinde mâna. Dușcă-i dă peste mână, Budișcă asemenea.)
PLEAȘCĂ (dându-i brînci într-o parte) E! apoi fii om de omenie! Nu cumva crezi că venim aici să licităm pentru vreo întreprindere publică[vi] ?
SOTIR (revenind) Care va să zică la urmă... Bine! (aparte.) Totdeauna dezinteresat... Ce fire nenorocită!... .
PLEAȘCĂ Ei, acuma, copii, proba generală.
Nr. 5 (Canțonetă)
PLEAȘCĂ — DUȘCĂ — BUDUȘCĂ
BUDUȘCĂ I Un bărbat ce se respectă E de lupte iubitor Viața nu este perfectă, Dacă nu ești vânător. Însă numai cu vânat Ce s-ar face un bărbat?
TOȚI Însă numai cu vânat Ce s-ar face un bărbat?
DUȘCĂ II Un bărbat ce se respectă Ține mult la un pahar Viața nu ar fi perfectă, Fără dulcele nectar! Însă bând numai la vin Ce s-ar face-un biet creștin?
TOȚI Însă bând numai la vin Ce s-ar face-un biet creștin?
PLEAȘCĂ III Un bărbat ce se respectă Se închină la Amor, Viața nu ar fi perfectă Fără-acest divin odor. Dar, femeia e sub cer Cel mai splendid !
TOȚI Dar, femeia e sub cer Cel mai splendid !
SOTIR Bravo! Buni i-am găsit!
DUȘCĂ Ei, ce zici, meștere?
SOTIR Bun, potrivit cu împrejurarea... stați aici, mă duc să vă anunț... cum trebuie să spun?
PLEAȘCĂ O bandă de lăutari, cea mai vestită bandă de lăutari, care...
SOTIR Lasă că știu... care în trecerea lor prin Rusia vor da aici...
DUȘCĂ Nu...
SOTIR Care trecând pe aici vor da în Rusia...
BUDUȘCĂ Nu...
PLEAȘCĂ Care în trecerea lor din Rusia vor da aici numai un concert, cel mai prima și cel mai ultim concert.
DUȘCĂ Repertoriul cel mai bogat, cel mai variat și cel mai ales...
BUDUȘCĂ Compoziții nouă și bucăți de ocazie...
SOTIR Cele mai indigene și cele mai străine... Mă duc; așteptați; mă întorc numaidecât. (aparte.) I-am găsit buni (iese răpede.)
PLEAȘCĂ Doar ca lăutari să putem intra! Altfel, după nerozia care am făcut-o...
DUȘCĂ În propria lui pivniță să-l maltratăm!
BUDUȘCĂ La dreptul vorbind, vina nu a fost a noastră.
DUȘCĂ Stricatul cela de Stacan... și asta trebuie să i-o spunem hatmanului.
PLEAȘCĂ Se înțelege că trebuie să i-o spunem. După ce talentele noastre de cântăreți și împrejurarea că el este acuma fericit ne vor ajuta să ne căpătăm iertarea, pentru că trebuie să ne ierte și să ne ia în curtea lui... E peste putință să-și fi pierdut până-ntr-atât sentimentele cele bune, încât să ne lase pe noi, ciracii lui, pe dinafară din noua combinație. Dacă a avut el norocul să împuște o căprioară așa de grasă încât să-și îndoiască moșiile, care va să zică să-și lase tovarășii nemâncați, pe lăutari!... E peste putință!
DUȘCĂ E peste putință!...
SOTIR (venind din fund în stânga) ’Aide veniți, masa e tocmai în toiul ei, după recomandația mea mesenii vă așteaptă cu nerăbdare. (Ies toți pe scară.)

SCENA VII

DUO — ARGHIRIȚA — STACAN și MARE ENSEMBLE FINAL — TOȚI
Nr. 6 (Duo)
(Notă. Toată scena aceasta, până la catastrofă, se face cu brio nervos. Stacan este amețit de la masă și se amețește din ce în ce mai mult cu înaintarea scenei, până ajunge la jocul final.)
ARGHIRIȚA (intră răpede prin fund și coboară agitată în scenă) Mă urmărește... iată-l vine... Mi-e teamă, nu știu ce simțesc...
STACAN (apărând în fund și coborând spre ea) Pentru ce, crudo, fugi de mine? Nu simți că încă pătimesc De-amor fierbinte Ca mai nainte? Nu simți că încă te iubesc?
ARGHIRIȚA (mișcată) Taci, lasă-mă, mi-e teamă tare Să nu ne-auză cineva... Fugi! Fugi!
STACAN (se apropie de ea) Nu fi fără-ndurare!
ARGHIRIȚA (depărtându-se de el) Taci! Fugi!
STACAN Te rog, nu m-alunga... Nu-ți mai aduci aminte De dragostea fierbinte Ce-odată ne-am jurat? Cum? Ai uitat?
ARGHIRIȚA Mă-ntreabă de-am uitat... Ingrat, ingrat! Dar tu ți-aduci aminte De-acele jurăminte De-amor înflăcărat? Cum? le-ai uitat?
STACAN Nu, înger adorat, Nu, n-am uitat!...
Ensemble
ARGHIRIȚA Da, da, mi-aduc aminte De dragostea fierbinte Ce-odată mi-ai purtat! Nu, n-am uitat!
STACAN Da, da, mi-aduc aminte De-acele jurăminte De-amor înflăcărat. Nu le-am uitat!
STACAN (cu chef) Tot mă iubești? Moment ferice! Și m-ai iertat Că te-am pupat?
ARGHIRIȚA Da...
STACAN Scumpă Arghiriță, Dă neichii o guriță!
ARGHIRIȚA (cu spaimă) Ce zice? E tot brutal, Tot sensual!
STACAN (aprinzându-se) Dacă voiești Să-mi dovedești (bis) Că mă iubești.
(se răpede la ea)
ARGHIRIȚA (fugind) Nu, nu voiesc (bis) Să-ți dovedesc, Și te opresc.
Ensemble STACAN Dacă voiești, etc.
ARGHIRIȚA Nu, nu voiesc, etc.
STACAN (urmărind-o stăruitor) Degrab’ o sărutare, De asta n-ai scăpare, Sunt amețit Și m-am iuțit!
ARGHIRIȚA (apărându-se) Nu mă brusca! Nu m-ofusca!
STACAN (același joc) Te aperi în zadar!
ARGHIRIȚA (același joc) Vrei să mă supăr iar?
(Jocul fiecăruia urmează crescendo.)
STACAN Nu face mofturi, nu ți-e silă? Acu doar nu mai ești copilă.
Alt’dată mai mergea, Dar azi, pe cinstea mea! Și pentru mine Și pentru tine Vremea de nazuri a trecut. Hai! lasă-mă să te sărut!
(Se răpede, Arghirița fuge de el, el îi taie calea.) Scump-Arghiriță, Dă-mi o guriță, Un sărutat învăpăiat, Dacă voiești Să-mi dovedești (bis). Că mă iubești!
ARGHIRIȚA Fugi de la mine Că n-ai rușine, Ești om brutal Și sensual Și nu voiesc (bis) Să-ți dovedesc Că te iubesc!
STACAN (se răpede și o încolțește de aproape)
ARGHIRIȚA (desperată) Țip, dacă nu șezi bineșor!
STACAN (o apucă și o sărută cu putere) Un sărutat ș-apoi să mor!
(Arghirița dă un țipet și șovăie.)
Mare ensemble final — TOȚI
TOȚI (venind prin fund) Ce gălăgie Oare să fie? Cine-a țipat, Ce s-a-ntâmplat?
BALTAG și ZULNIA (coborând să susțină pe Arghirița) Mătușica? ce mișcată!
TOȚI Ce e?
ARGHIRIȚA Sunt ofuscată!
BALTAG și ZULNIA E of...
TOȚI Uscată!
Ensemble ARGHIRIȚA Sunt ofuscată, Sunt ofensată, Acest berbant Puțin galant, Cum e montat M-a atacat!
STACAN Crudo! ingrato! N-am ofuscat-o, Nu sunt berbant, Sunt prea galant. Un sărutat Nu-i vrun păcat!
BALTAG — ZULNIA E ofuscată, E ofensată, Acest berbant Puțin galant, Cum e aprins, S-a prea întins!
PLEAȘCĂ — DUȘCĂ – BUDUȘCĂ - SOTIR și CORUL E ofuscată, E ofensată, Acest berbant Puțin galant E amețit Și s-a iuțit!
BALTAG (lui Stacan) Când ți-o spuneam, știam eu bine Că îndreptare nu-i pentru tine!
CORUL Ce rușine!
STACAN (lui Baltag) Dă-mi ascultare!
CORUL Ce cutezare! Ce scandal Colosal!
PLEAȘCĂ — DUȘCĂ — BUDUȘCĂ — SOTIR Ce scandal Colosal!
CORUL — PLEAȘCĂ — DUȘCĂ — BUDUȘCĂ Scandal! Scandal! E trivial, E bădăran Jupân Stacan! Bătrân stricat Și deșucheat, Trebui’ pe dat’ Afară dat!
ARGHIRIȚA A, om, brutal Și sensual, Ai abuzat, M-ai ofuscat, Focul aprins Acum l-ai stins, Dorul trecut Tot l-ai pierdut!
STACAN Nu trivial, Sentimental Am fost ș-oi fi Cât voi trăi. Un foc trecut S-aprind am vrut, Un sărutat Nu-i vrun păcat!
CORUL Ce scandal Colosal!
PLEAȘCĂ — DUȘCĂ — BUDUȘCĂ — SOTIR Am fost împins de sentiment...
TOȚI Impertinent!
STACAN Stați, mă explic numaidecât!
TOȚI Destul atât!
Ensemble TOȚI (amenințând pe Stacan) Scandal, scandal, etc.
ARGHIRIȚA A! om brutal, etc.
STACAN (retragându-se rușinat) Nu trivial, etc.
(Arghirița leșină în brațele lui Baltag și a Zulniei, femeile caută s-o dezmeticească. Stacan se retrage rușinat.)
(Perdeaua cade. — Sfârșitul actului II)

ACTUL III

TABLOUL IV

(Teatrul reprezintă o încăpere stil medieval cu motivele decorative eraldice ale neamului Baltag. În fund și de amândouă laturile, uși. La ridicarea perdelei, orchestra dă returnela corului copiilor. Stacan iese din stânga: anteriu, ochelari mari albaștri, barba prepusă, un condei mare de pană la ureche, călămări la brâu, tichie neagră pe vârful capului, un clopoțel într-o mână și o nuia înfr-alta. Iese din stânga, merge în fund, trage clopoțelul, șase copii ai lui Baltag intră din fund în dezordine. Stacan scoate din brâu un petec de hârtie și strigă catalogul; cu strigarea catalogului, copiii se așază în ordine.)

SCENA I

STACAN — COPIII
STACAN Anibal Baltag!
ANIBAL Prezent!
STACAN Amilcar Baltag! AMILCAR Prezent!
STACAN Scipion Baltag!
SCIPION Prezent! (Scipion e foarte oacheș.)
STACAN (apucă pe Scipion de nas și-i arată mutra cătră public) Bine a zis cine a zis Scipion Africanul, nu-i balan de loc junele. Mergi la loc, Africanule! Traian, Brutus, Catilina.
CEI 3 COPII Prezent! (cel din urmă copil intră prin fund ștergându-se cu mâneca[vii] la nas .) STACAN Mucius, Mucea Baltag!
MUCIUS Prezent!
STACAN (mângâindu-l) Ăsta-i Mucea, favoritul meu. Muceo! dacă tu ajungi vreodată Scevola, păzește-te să nu-ți frigi mânile.
MUCIUS (curios) Pentru ce?
STACAN Pentru că pe urmă nu ai cu ce să te ștergi la nas.
MUCIUS Apoi eu nu mă șterg la nas cu mâna.
STACAN (îngânându-l) Dar cu ce te ștergi? Cu piciorul?
MUCIUS Nu, cu mâneca.
STACAN Bravo, curat băiat! Sunteți toți?
TOȚI Da! Da!
STACAN (jucând nuiaua) În clasă!
(Copiii năvălesc la dreapta și ies încet.)
Încet! frumos!

SCENA II

STACAN (singur) „Fac prinsoare pe-o sticlă de Cotnar că nu mă cunoașteți. Desigur vă câștig. Ieri am făcut cu mine însumi prinsoare, pe două sticle, una de Odobești roș și alta de Drăgășani alb, că nu o să mă cunosc, și am pierdut, a trebuit să-mi plătesc prinsoarea... Nu mai mă cunosc. Acestea sunt urmările slăbiciunii. Iată unde m-a adus Cucoana Arghirița! își mărită nepoțica, îmi răpește pe Baltag, mă face de rușine în sara nunții, pentru că, fiind cam amețit, m-am prea iuțit, ș-apoi tocmai într-un târziu, peste atâta vreme, — în care pribegesc prin lume, singur și nenorocit, îmi scrie: „Stăcănel puică, dacă matale pătimești precum eu încă patimesc, vino, vino Stăcănaș!” Eu răspund numaidecât: „Ex-turturica mea! Mai întâi nu lipsesc și celelalte, apoi resping diminutivele mătăluțe. Din Stacan întreg, să mă faci Stăcănel și Stăcănaș. Asta va să zică că mă înșeli la cântar. Măsoară drept — ș-apoi să vorbim...” Mijlocește apoi o aprinsă corespondență și în sfârșit o deplină înțelegere, de asta dată fără ofuscare, însă, pentru că Cucoana Arghirița are principii, nu vrea încă să ne declarăm, mă ascunde de cunoștința tuturor. Trăiesc aci de atâta vreme, sub barba hatmanului, și e atât de amețit, atât de aiurit de necazurile căsniciei, încât un moment nu-i vine măcar o bănuială. Astfel pentru ochii lumii, pentru hatârul Cucoanei Arghirița și mai ales pentru-o cartă de liber parcurs, dus și-ntors în pivnița hatmanului Baltag, ajung dascăl de copii... Eu dascăl de copii!...
Nr. 1 STACAN (Cuplete)
I Iat-acum la bătrânețe, Am ajuns învățător, La copii să dau povețe Stacan — moralizator! II Dac-ar fi învățătură Care în pivniță s-ar da, Calea-va... dar secătură Buche-az-ba; buche-az-ba! III Nu-mi vine la socoteală Cu copii mult să muncesc, Deci dar pentru rânduială Câteodată îi croiesc!
În noua mea poziție socială o întrebare mi se impunea, o întrebare arzătoare: mă rog, d-ta ca pedagog, ce metodă profesezi, metoda rațională, sau metoda intuitivă? S-a vorbit multe și mărunte în cercurile competente, asupra acestor două metode, s-a argumentat prost și contra[viii] ; eu, după o îndelungată și matură esperiență, nu pot să profesez altă metodă, decât metoda intuitivă națională. (Tremură nuiaua.)
IV Căci azi a ieșit la modă Sistemul intuitiv, După ultima metodă, Instructiv, recreativ,
V A căzut azi pedantismul Cu sistemul cel nerod Vivat intuitivismul După ultimul metod!
(El vrea să plece; ceartă între Baltag și Zulnia — Arghirița intră agitată.)

SCENA III

ARGHIRIȚA — STACAN, apoi SOTIR
ARGHIRIȚA Ai auzit?
STACAN Ce mai este?
ARGHIHIȚA Iar!...
STACAN Sfadă!...
ARGHIRIȚA Sfadă la toartă! ce trai, ce trai!
STACAN Și pentru ce?
ARGHIRIȚA Hatmanul e furios, cere cheile de la pivniță, Zulnia nu vrea să i le dea, el o amenință, ea-i aruncă tava cu dulceață și cafea în cap, țipă, leșină, scandal. — Ce trai, ce trai!
STACAN Care vrea să zică hatmanul tot se mai ține de jurământul pe care l-a făcut cucoanei, să nu mai bea și să nu mai vâneze?
ARGHIRIȚA Vezi bine!
STACAN E! apoi este stricat de tot sărmanul, își merită soarta nenorocitul!
ARGHIRIȚA Taci, vine cineva!
SOTIR (intră misterios) Cucoană Arghiriță, hatmanul mi-a dat scrisoarea asta s-o pun la poștă: „D-sale Arhon Comisul Stacan, prost-restant”.
ARGHIRIȚA Ad-o! și du-te. (Sotir iese.)
STACAN (aparte) O scrisoare de la el cătră mine! Ce să fie?
ARGHIRIȚA Știi că de când s-au încurcat ițele căsniciei Baltag, de când am văzut că intră hatmanul d-tale în ape rele, ne-am hotărât, eu și cu nepoata mea, să-i oprim orice corespondență, înainte de a le duce la poștă. Sotirache le supune controlului meu... E un fel de măsură de siguranță, pe care o să ți-o aplic și d-tale, ștrengarule!
STACAN Zău, și mie? (aparte.) Nu crez. (tare.) Ia mai bine să vedem ce-mi scrie... „Mă-nchin ție cu frățească dragoste, iubite comise! Mai întâi nu lipsesc a cerceta despre scumpa ta sănătate, dacă te afli bine și mulțumit, că eu, de la mila Ziditorului, mă aflu rău de tot. Așa sunt de apelipsit[ix] , încât, deși te știu, cu bun drept, foc și pară asupră-mi, îmi iau inima în dinți și-ți scriu această carte, mai întâi ca să-mi cer iertare că nu ți-am ascultat sfaturile și te-am supărat, ș-apoi ca să te rog de ceva. Stacane, necazurile căsniciei mi-au zbârlit toți nervii, și în curând are să mă chelească, dacă nu mă voi hotărî a-ntrebuința vreo doctorie. Istericalele nevestei, țipetele copiilor, cicăliturile viespei bătrâne... (tușește.)
ARGHIRIȚA Cine este viespea bătrână?
STACAN Știu eu, pesemne Sotir!
ARGHIRIȚA A da, Sotir, bine zici. Sărmanul Sotirache... Citește mai departe!
STACAN „Și cicăliturile viespei bătrâne... și mai presus de toate un jurământ nenorocit pe care l-am făcut într-un moment de slăbiciune, că adică să nu mai beau și să nu mai vânez, m-au adus într-o stare, ce nu mai poate fi de suferit. Sunt apelepsit, peste orice închipuire. Și m-am hotărât deci să-mi fac sama singur, după ce voi mai petrece o dată în pivnița mea, îmi calc jurământul și plec pe ceea lume, unde sunt cu totul oprite plăcerile și fericirile căsniciei, și fie ce-o fi! Așadar, în astfel de grav minut, te rog, dacă mai trăiești, vino mâne sară în pivniță să mai petrecem o dată împreună, să ne iertăm și să ne despărțim ca viteji, sau dacă ai murit, încalte răspunde-mi pe dată ca să știu, să nu te mai aștept... Al tău ca în tinerețe, Baltag.” E desperat rău!...
ARGHIRIȚA Bine, toate le-nțeleg, dar ce are cu Sotirache, cu bietul Sotirache?
STACAN Așa e-n lume, simpatie și antipatie... Unde le mai poți explica pe toate!... E desperat rău de tot... A venit momentul să-mi jertfesc barba și să ma retrag din profesorat... regret că părăsesc această nobilă și sfântă misiune, acest sublim apostolat, tocmai în ajun de-a căpăta și eu gradație, dar nu mai e chip cu caracterul lui violent, atâta vreme năbușit, după ce a fost opărit cu cafea fierbinte, omul acesta poate face explozie, să ne grăbim a-nlătura o nenorocire!
ARGHIRIȚA Șt... taci!
BALTAG (de-afară) Unde e Sotirache, unde e dascălul, unde e oricine o fi, să-i rup urechile, să-i rup urechile!
STACAN A-nceput explozia, să ne dăm la o parte până e vreme. (ies toți.)

SCENA IV

BALTAG (singur) (intră în halat, cu scufie și cu papuci, agitat) E de neiertat, e de nesuferit, ori chelesc prin instinct, ori îmi smulg părul prin intenție, astăzi, astăzi trebuie să sfârșesc, m-am hotărât! (se primblă.)
Nr.2 (cor de copii)
TOȚI Be-a-ba, be-e-be, ba, be, bi, bo, bu! (bis)
UNII (râzând) Haha!haha!
ALȚII (plângând) Hihi! hihi!
UNUL Aleu! m-a tras De păr, de nas!
ALTUL Nu, nu te las! UNUL E cartea mea!
ALTUL Ba nu-i a ta!
UNUL Spun lui papa!
UNII (râzând) Haha! haha!
ALȚII (plângând) Hihi! hihi!
DASCĂLUL Ce nebunii! Dracii de copii! COPIII Haha! haha! hihi! hi!
DASCĂLUL (vorbit) Tăcere!
COPIII Be-a-ba, be-e-be, ba, be, bi, bo, bu! (bis)
BALTAG A! acuma înțeleg, în sfârșit, pe nenorocitul conte Ugolin[x] . Am ajuns să deschiz la mine acasă Kindergarten[xi] , stabiliment de școală froebeliană. Eu, floarea vânătorilor, floarea băutorilor!... Stacane!... Unde ești, să mă vezi și să fii răzbunat! Iată în ce hal, în ce halat am ajuns! Halatul ăsta mă strânge de gât; scufia asta mă strivește. Mă duc să-mi schimb îmbrăcămintea asta, care mă degradează, care mă înădușă, mă duc să-mi pun vestmântul de viteaz, să mă cobor în pivniță, și acolo! (s-aude corul de copii.) Iar!...
Repriză Nr. 2 (Copiii ies răpede din stânga în fuga mare și dă [sic] peste baltag)
BALTAG S-a sfârșit! E peste putință să mai merg înainte... O! jurământul meu!... Numai de mi-ar răspunde Stacan. (iese răpede prin fund.) Uf, mă duc să-mi schimb halatul!

SCENA V

ARGHIRIȚA (intră prin stânga), STACAN (asemenea), ZULNIA (prin fund)
ARGHIRIȚA S-a dus?
STACAN S-a dus.
ARGHIRIȚA Omul ăsta e în adevăr desperat.
STACAN Ei, pare că n-ar avea de ce?
ARGHIRIȚA Mi-e frică să nu se întâmple ceva rău!
STACAN N-ai teamă, cheamă pe Sotir, strânge toți oamenii din curte, pe Pleașcă, Dușcă, Budușcă, fără zgomot. Astă-sară trebuie să-i lămurim situația. Nu spune nimica Zulniei, arată-i numai că e vorba de o mare primejdie pentru Baltag, să ne urmeze și să tacă. Mă însărcinez eu să le pun la cale toate, ca să încheiem comedia asta într-un chip așa, încât să mulțămim pe toată lumea... St...
ZULNIA (de-afară) Unde e Sotirache? Unde e Dascălul, unde e oricine o fi? să-i rup urechile!
STACAN Ce, noi avem urechi de beilic?
ZULNIA (intră, la cantonadă) Na, na, na, na, învață-te să-mi stai altă dată în drum, când sunt necăjită. (Sotir fuge.) A! m-am mai răcorit.
ARGHIRIȚA Zulnio!
ZULNIA A! d-ta ești, mătușică, nu te vedeam. A! mi-am uitat cheile. (vrea să plece.)
ARGHIRIȚA Zulnio, stăi!
ZULNIA Pentru ce?
ARGHIRIȚA Momentele sunt grave, Zulnio!
STACAN (o-nlătură) Ei! nu așa soro!
ZULNIA Cum dascăle, soro?
STAGAN Adică, voiam să zic... Cucoană Arghiriță... Este vorba de-o... de-o surpriză.
ZULNIA Ce surpriză?
STACAN și ARGHIRIȚA E vorba de...
Nr. 3 Quator BALTAG — ZULNIA — ARGHIRIȚA — STACAN
ZULNIA — ARGHIRIȚA — STACAN Halatul și-a schimbat!
BALTAG Halatul mi-am schimbat!
ZULNIA Ce oare s-a-ntâmplat?
BALTAG Nu mai sunt în halat!
ARGHIRIȚA Ce văz?
ZULNIA Ce să cred, nu știu, zău! Ce ți-a venit în gând a-ți pune Costumul ăsta de muzeu? Unde te duci? ia spune!
BALTAG Mă duc, mă duc...
TOȚI Secret! Mister! Acest costum de cavaler!
ZULNIA Ce e?
BALTAG Nu spun.
TOȚI Secret! Mister!
BALTAG (aparte) Am cheile de la pivniță Și alt nimica nu mai cer. M-am furișat în odăiță Și le-am luat...
TOȚI Secret! Mister! Spune!
BALTAG Nu spun.
ZULNIA Spune!
BALTAG Nu spun!
ZULNIA Ești nebun, Ăi fi vrând Ceartă iar! Spune curând.
BALTAG Ei da!de vreți a ști secretul, M-am dichisit, mi-am dat perdaf, Căci voi să merg la fotograf, Să-mi scot și eu portretul!
Ensemble BALTAG M-am dichisit, mi-am dat perdaf, Căci voi să merg la fotograf!
ZULNIA — ARGHIRIȚA — STACAN S-a dichisit, și-a dat perdaf, Și merge drept la fotograf.
BALTAG În halat și în papuci, La fotograf să te duci Interzis e absolut, Ș-astfel dar cum ați văzut.
Ensemble TOȚI
În halat și în papuci, La fotograf să te duci Interzis e absolut, Ș-astfel dar cum ați văzut.
BALTAG Halatul mi-am schimbat!
TOȚI Halatul și-a schimbat!
BALTAG Nu mai sunt în halat!
TOȚI Nu mai e în halat!
Ensemble BALTAG M-am dichisit, mi-am dat perdaf, Adio, merg la fotograf! ZULNIA — ARGHIRIȚA — STACAN Te-ai dichisit, ți-ai dat perdaf, Te du de-acu la fotograf!

TABLOUL V

(Același decor ca la Tabloul II, numai interiorul pivniței are înfățișarea foarte părăsită)
Nr. 4 Ensemble ZULNIA—ARGHIRIȚA— STACAN — PLEAȘCĂ— DUȘCĂ — BUDUȘCĂ — SOTIR — CORUL
TOȚI (misterios) Aci, aci v-apropiați Cu pas ușor, discret, Tot pe șoptite-naintați, Încet, încet, încet!
ARGHIRIȚA V-ascundeți toți și așteptați, Să nu cârcniți! să nu mișcați!
STACAN Veniți degrabă-ncoace Pe după poloboace.
TOȚI ’Aidem degrabă-ncoace Pe după poloboace. Pst! pst! pst! pst!
ARGHIRIȚA — ZULNIA — STACAN Și nu uitați Că intrigați.
TOȚI Să nu uităm Că intrigăm!
TOȚI (foarte misterios) Tot pe tăcute-ncetișor Cu pas domol călcați Mai ușurel, mai bineșor, Cu toți v-apropiați!
STACAN V-ascundeți toți pe după buți Și stați ca niște muți.
ARGHIRIȚA Veniți degrabă-ncoace Pe după poloboace!
TOȚI ’Aidem degrabă-ncoace Pe după poloboace! Pst! pst! pst! pst!
ARGHIRIȚA — ZULNIA — STACAN Și nu uitați Că intrigați!
TOȚI Să nu uităm Că intrigăm!
TOȚI (foarte misterios) Repriză
Aci, aci v-apropiați Cu pas ușor, discret, Tot pe șoptite-naintați Încet, încet, încet! (Se ascund toți, Baltag intră.)
Nr. 5 Mare scenă și arie — BALTAG — Duo — BALTAG — STACAN Mare ensemble final — TOȚI
BALTAG O! ce plăcere mare În propria-mi pivniță din nou să mă găsesc! Capu-mi se luminează, ochii-mi se limpezesc... Necazurile-amare A căsniciei viețe din mintea mea dispar... O! dulce tinerețe! O! zile-ncîntătoare De veselii, petreceri, beție, vânătoare, În voi mă simțesc iar!... Iată colo zăresc Un poloboc, prietin în ceasuri de amar, Cu zamă de Cotnar.
(întoarce caneaua)
Dar ce? Unde e vinul? Nici ici? Nici sus? Nici jos? Cine-a trecut pe-aicea, ce duh răutăcios?... A! iată-n samă bag Și steama cea trufașă a neamului Baltag!
Arie Te salut steamă vestită! Moși viteji, eu vă salut! Inima v-a fost mîhnită De urmașul cel pierdut!
Dar de vechea vitejie Se aprinde al meu piept, Din a mea netrebnicie Astăzi iarăși mă deștept!
(ia baltagul) Te salut, baltag viteze, Ce-ai dat moartea în păgâni. Astăzi vârfu-ți se-ndrepteze Înspre propriii-mi plămâni!
În clipele acestea, pieriți din gândul meu Orice-mi aduce-aminte de visul meu cel rău! Pieriți, năluci urâte, aice în pivniță Halat, gospodărie, cucoană Arghiriță! Străbuni viteji, voi astăzi curaj îmi însuflați! Ciraci, ce la petreceri cu drag mă-ncunjurați... La tine-mi zboară gândul, Stacan ! O! de-aș vedea Figura ta voioasă în clip-aceasta grea... Sau macar umbra-ți, dacă tu azi n-ai mai trăi, M-ar sprjini, Stacane... A!... (voiește să s-arunce în baltag)
STACAN (apărând învălit într-o haină albă) Iată sunt aici! (Baltag se retrage înspăimântat.)
Sunt umbra străvezie A marelui bărbat, Pe care, fiind vie, De moarte ai scăpat. Și-n loc pentru aceasta Să-mi fii mulțămitor, În ziua cea nefastă, Când ți-ai luat nevastă, Afară mi-ai dat zor. Atunci murii degrabă, De scârbă și necaz, Și neavând vreo treabă, Ca umbră m-arăt az. Dar vai! e trist, e jalnic, Eu nu mai beau de loc.
BALTAG Cum?
STACAN Și în ceriul falnic Și-n iadul cel de foc, Petrecerea-i pocită, Nu ai de loc Cotnar Jos, smoală clocotită, Sus, sarbădul nectar.
BALTAG Nu-i bine-n ceea lume?
STACAN E prost, de tot e prost Nici vin, nici râs, nici glume, Nu are nici un rost. E mult mai mare hazu! Să stai în lumea ta.
BALTAG Dar viața cu necazul...
STACAN O poți împreuna Cu cheful cel mai vajnic, Petreceri și vânat...
BALTAG Dar jurământu-mi strașnic, Cu care m-am legat ?
STACAN Etern nimic nu ține, Ia-ți vorba înapoi Fii soț cum se cuvine Și vânător de soi!
BALTAG O! umbră străvezie, Din nou curaj mi-ai dat!
STACAN Și tu odată mie Viața mi-ai scăpat.
BALTAG Îți am recunoștință, Cât sunt de fericit!
STACAN Să-ți fie cu priință, Acuma suntem chit.
Ensemble
BALTAG Pe-al vieții drum Mă-ntorc acum. Sunt fericit, Întinerit! STACAN Pe-al vieții drum Se-ntoarce-acum, E fericit, Și suntem chit!
STACAN Veniți degrabă-ncoace De după poloboace.
TOȚI (venind răpede din fund) Pst! Pst! Venim degrabă-ncoace De după poloboace!
ZULNIA Bărbatul meu iubit!
BALTAG Iubita mea soție!
STACAN Leșinul e oprit. ABGHIRIȚA (vorbit) Are cine s-o ție.
TOȚI (Ensemble)
Ce fericire! Ce noroc! Suntem cu toții la un loc, Ce minunată ocaziune De-o generală împăcăciune. Și fiindcă suntem veseli toți, Stacan, mătușe și nepoți, De-ocaziune profităm Și slante-pede ne-mpăcăm!
BALTAG E un vis! Zulnia! copiii mei! Arghirița! umbra străvezie!... Nu ești mort.
STACAN În toată viața mea n-am fost mort.
BALTAG Ce-nsemnează ?
ARGHIRIȚA Însemnează că dascălul nostru...
BALTAG Care dascăl ?
STACAN (își rupe barba) Cum, care dascăl? Eu dascălul Sugatius-Venator[xii] , a d-tale slugă, pe care l-ai necunoscut atâta vreme. (Trece la Arghirița.)
ZULNIA Și voiai, răutăciosule, să mă lași văduvă?
BALTAG Fugi de-acolo, era o glumă.
ZULNIA (râzând) Dacă-i așa, dă-mi înapoi cheile de la pivniță.
BALTAG Asta nu se mai poate, de azi încolo, le păstrez numai eu... adică nu eu... Comise Stacan, ține-ți cheile: vrei să fii ca și mai nainte, pe vinuri căpitan ?
STACAN Cu bucurie. (solemn Arghiriței.) Cucoană Arghiriță, a venit în sfârșit ceasul, să ne legalizăm și noi slăbiciunile.
ARGHIRIȚA Arhon Comise, eu nu sunt de capul meu, cere-mi mâna de la nepotul meu!
STACAN Hatmane, îți cer mâna. (arată pe Arghirița... încet lui Baltag.) Viespii bătrâne!
BALTAG St... dacă mătușica vrea... cu plăcere.
ARGHIRIȚA (rușinoasă) Eu nu am altă voință, decât voința familiei!
BALTAG Zulnio, dă-i binecuvântarea ta mătușichii.
Ensemble Repriză Ce fericire! Ce noroc! etc.
STACAN Dați stacanele! (se aduc, toți bea.) E soarta blăstemată A celor bieți sărmani, Ce n-au gustat vrodată Vin vechi de Drăgășani.
Trăiască vinul, vinul, Umpleți stacanul meu, Să uit necazul, chinul, Să beau, să beau mereu.
TOȚI (bând) Trăiască vinul, vinul, etc. Să bem! Să bem!
(Cortina cade. — Sfârșitul piesei)

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere