Publicistică · 1906
Mare farsor, mari gogomani
Ion Luca Caragiale · 1 min
Un comediante de bravură
Joacă de patruzeci de ani,
Făcînd enormă tevatură
În faț-a niște gogomani.
Dibaci, sub latele-i fireturi,
Ascunde un talent îngust,
Jucînd cu-aceleași marafeturi
Aceeași farsă de prost gust.
Întîi cu toții, zi și noapte,
Îl gratulau pe-acest farsor
Cu ouă moi și mere coapte
Dar el urma nepăsător.
L-au maltratat. Ce nu-i făcură?
În brînci afar-au vrut să-l dea...
Aș! răbdătoarea creatură
Că nu-nțelege se făcea.
Primea zîmbind fluierătura;
În dreapta,-n stîng-a salutat
Și grav, bravînd huiduitura,
Rolu-nainte și-a jucat.
Și-ncet-încet, toți gogomanii
De-acest farsor au fost nebuni;
La beneficii, în toți anii,
Flori, daruri, saltant, cununi !
Că-n loc să poarte o tichie
Ca un farsor ce este, el
Și-a pus pe cap cu fudulie
O cască mîndră de oțel.
Și joacă - joacă prost, da-i iese;
Stau paf toți bieții gogomani,
Paf ! Din succese în succese,
De douăzeci ș-atîți de ani !
Și ține-te d-acu reclamă:
Măreț, sublim, nemuritor !
O lume-ntreagă îl aclamă
Ca pe un geniu creator !
Acuma-mbătrînit în slavă,
Sub casca lui de caraghioz
Și cam zaharisit la glavă,
Vrea chiar triumful grandioz.
Nobil metal nu e oțelul,
Dar scump destul, destul de greu...
Ca rol fu mare mititelul !
Hai, gogomani la jubileu !