Poezie

Sfânt-Ion

Frunzuliță chimionu, Chimionu, anasonu, Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu, Să prăznuim patraonu Cu Jenică Arionu! Să mai mergem la fiatru Să văz doi jandari cât patru!
Că era mare-mbulzeală De-mi venise amețeală; Că Jenică Arionu, Pasămite-i farmazonu, A tras la loja de sus Și drept în față ne-am pus, La lojă de beletaj, Unde-i mai mare blamaj!
C-apoi stam și petreceam Și în lojă chef făceam, La poliție nici gândeam, La poliție, bat-o vina! Că ea e toată pricina, Ea cu colonel Algiu, Ursuzu și belaliu, Nu i-aș mai vedea chipiu!
Că toamna când petreceam Ș-ăl mai mare chef făceam, Iacă-i domnu colonel Ne poftește frumușel Să mergem la ceai cu el, Și la ceai și la cafea, La soarea cu refenea, Și ne-ncântă, ne descântă, Bată-l măiculița sfântă! El tot haide! noi tot ba! Ne-a-ntețit cu dragostea; Noi trăgeam, el ne-mpingea, Tot așa și iar așa Pân-am ajuns în antrea. Aici, hop! și comisari, Ipistați, sergenți, jandari Cu niște chivere mari, Măiculiță, ce vlăjari! Nalți d-un stânjen fiștecare, De jurai că sunt călare. Noi nu vream de loc, ei: „Hai! Hai la domnu polițai, Să vă trateze cu ceai, Și cu ceai, și cu cafea, La soarea cu refenea!” Și ne-a dus, măre, ne-a dus Când pe jos și când pe sus, Și la secție ne-a pus Pe saltea și pernă moale, De le simț ș-acu la șale, Și de-acolea mai la vale, Unde, ce să vă mai spui? Unde-i pasă omului, Unde-i greu voinicului, La-nnodatul bumbului! Dacă văzui și văzui C-am căzut pe mâna cui? Pe mâna Algiului, Ce m-apucai de făcui? Sai din loc și poc! și paf! Am făcut o lampă praf! Și pe urmă ce făceam? Ca un leu mă repezeam Și cu pumnii dam în geam, Și trăgeam și iar trăgeam Până când mi ți-l spărgeam. Atuncea Algiu numa Văzu că s-a-ngroșat gluma, Și cum este el șiret, A recurs la marafet Și ne-a turnat la secret Cam pe lângă cabinet; Și pe loc a poruncit, Că zicea că am răcit, Să ne tragă de năjit Cum se trăgea mai-nainte, Cu curea și spirt fierbinte, Cât lumea s-o ținem minte Nu-l mai ține, doamne sfinte! Și cum stam noi la secret Cam pe lângă cabinet, Pasămite că de jos Ne venea în sus miros; Că unde-ncep să strănut, Și cu Jean să mă sărut Și să-i urez la mulți ani, Sănătate, chef și bani, Și fiatru permanent La lojă cu-abonament, La lojă de beletaj, nde-i mai mare blamaj. Da' pesemne-amoniacu Făcu efect, lua-l-ar dracu! Că ne trecu uluiala Ș-am rămas doar cu zăpreala. Și când ne-am fost luminat, Iacă-i vine și Scarlat „Ce-ați făcut?” ne-a întrebat. „Ce să facem! am zis noi; Eram Ioni amândoi Am cinstit, măre, cinstit, Patraonu-am prăznuit, La fiatru c-am venit, Lojă bună c-am găsit. Să vedem și noi Voivodu1, Cum l-a văzut tot norodu, Da' polițaiu, nerodu, Pasămite era beat! Dânsul de bucluc ne-a dat. Da' acu dă-ne tu drumul, Că ni s-a risipit fumul, Și fiatru s-a închis, Nu mai ai nimic de zis!” Și atunci bietul Scarlat, Pe loc drumul ne-a și dat. Da' Orăscu ca Orăscu Ce te faci cu mai — Orăscu2? Cu Hășdău și Odobescu Și cu Anghel Demetrescu?
D-apoi lasă-te pe mine, C-am să-i regulez eu bine. Că din secție ieșind, Am fost doi tot la un gând, Cum avem și-un patraon, 1 Voievodul țiganilor, operetă. 2 Titu Maiorescu, atunci ministru al Instrucțiunii Publice și al Cultelor. Și eu și el tot Ion. Sache și cu Arion! Și-am strigat și eu și el „Hai degrabă la Purcel!” Ș-aci, tot la un gând iar, Am cerut câte-un pahar, Un pahar de turburiu Să ne treacă de Algiu, Ursuzu și belaliu, Nu i-aș mai vedea chipiu! Să ne dregem la stomac, Arză-l focu-amoniac!
Și nu știu ce-mi vine mie „Ad-o coală de hârtie Ș-un condei frumos!” și scrie!
Scriu și scriu și la minut Un raport am așternut Contra colonelului, Contra polițaiului; Ș-am să merg la minister Cu raportul meu, să cer Să-l scoață din prefectură Că s-a dat la băutură Și prea face tevatură.
27 februarie 1897, atelierele tipografiei „Epoca”

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere