Poezie · 1893

Suveran și curtezan

Satiră democratică

Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire slăbiciunea Că strănuta prea deseori.

Acest cusur, la urma urmii, D-ei căuta, nu-i vr-un păcat, Dar sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat.

Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu!

Un curtezan intim l-întrebă: – De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? – Nu știi cât sunt de amărât!

Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă sfiesc, nu pot să ies, La Cameră, Senat, paradă: Se simte că strănut prea des.

Din pricina strănutăturii Eu sunt un prinț nenorocit! – De ce, măria-ta? întreabă Curteanul său cel favorit.

– Cum? nu-nțelegi? - Ba da; dar, Sire Ori să strănuți, ori ce să faci, La toți, Măria Ta, ca mire, La toți miroase-a odagaci!