Poezie · 1843
Fracul meu
Constantin Alexandru Rosetti · 1 min
Așa de gol în toate cum m-am născut în lume
Trăiesc și pînă astăzi ; muncesc, dar n-am putut
Să-mi fac trăsură, haine, parale și un nume ;
Dar îns-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut !
Și azi ca-n toată vremea datornicii veniră,
Obraznici cît se poate ; boieri, i-ați cunoscut !
Dar însă cu ocară, cu brînci mai toți ieșiră,
Fiind c-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut.
Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strînge,
Să-mi plec și ochi și capu, și mîna să sărut,
Să mușc, să vînz pe unu, pe altu iar a linge
Le-am învățat pe toate, și-un frac azi mi-am făcut.
Rang, slujbă, bogăție, acuma vin grămadă,
Acea idee proastă de cinste am perdut ;
La un boier prea mare mă duc acum îndată
Și mîine și poimîine, și-un frac azi mi-am făcut.
Plecai să merg, dar însă împins de îngînfare,
Pe la a mea Elenă, să trec puțin am vrut ;
Dar ea-mi zise : „Dragă și tu în astă stare,
Și tu cu haina curții și tu frac ți-ai făcut ?”
Ca vis, ca-nălucire, cum piere toate-n lume,
Zadarnica-mi mîndrie îndată a trecut !
Și-am zis : decît ast „dragă”, nu voi eu un alt nume
Nu voi palat, rang, aur, și fracul am vîndut.