Un privighetor în colivie — Constantin D. Aricescu

I

"— O bard al armoniei Cu cîntec îngeresc, Simbol al poeziei, Misionar ceresc,

Cum poți în colivie Să cînți tu tot mereu? N-ai tu copii, soție? Îți place lanțul tău?"

"— Nu cred a fi sub soare Vre o ființă vie Să-i placă a sale feare, S-adore-a sclavie.

Lipsit de libertate Și eu la început Am fost ca tine, frate, Mult timp trist și tăcut.

P-o noapte înstelată Cînd luna lumina, Durerea-mi comprimată În cînturi s-exala.

D-atunci a mea durere Prin cînturi o alin, Cînd cînt, tu simți plăcere; Iar eu gem și suspin.

Gîndesc l-a mea soție, Și la copiii mei, La cuib, și la cîmpie Știi tu ceva de ei?"

"— Decît miere și lapte, Sub jugul de despoți, Mai bine-n libertate Să viețuiești cum poți.

O ! Cîntă, cîntă, frate, Cînd simți vreun dor greu: Prin cîntec omu-și scoate Din sînu-i focul său !"