Poezie

Cătră sărăcie

Sărăcie, Sărăcie, Blăstămatu-te-am eu oare Când cu buza-ți arzătoare Sărutai gâtul și fruntea Și de mână mă duceai Ca să trec în grabă puntea Unui trai de vijelie, Sărăcie, Sărăcie?...

Sărăcie, Sărăcie, Să fii binecuvântată; Fără mamă, fără tată, Dus de vițiuri, dus de rele, De-ai desfrâului iuți cai, N´am mânjit zilele mele Bându-ți apa ta sălcie Sărăcie, Sărăcie!

Sărăcie, Sărăcie, Cu-al tău vin plin de acrime A avuților lungi crime Le-am udat și blăstămat Și sărac, purtat de grijă, De puternici insultat, Pentr-un țel viaț´am dat... Ducând fruntea cu mândrie, Sărăcie, Sărăcie!

Sărăcie, Sărăcie, Ai păzit a mea onoare De ispita ´nșelătoare Și de viții ai păzit... Când prin glasul lung de spijă Anunța-vor c´am murit, Ca un geniu mult iubit, Chipul tău deasupra-mi fie Sărăcie, Sărăcie!