Cârlanii, vodevil într-un act

Distribuție

Persoane

• LIONESCU, fiiul boierului proprietar

• MIRON și TERINTE țărani fruntași

• DOMNICA, femeia lui Miron

• VOCHIȚA, femeia lui Terinte

Scena se pitrece într-un sat, în dreapta și în stânga câte o casă țărănească, în fund clopotnița bisericei.

Scena 1

Miron, Terinte

MIRON: Ce ai, nene Terinte, de ești așa de posomorât? nu ț-ai adunat fânul? Nu ț-ai cules păpușoii?

TERINTE: Ba, i-am cules.

MIRON: Apoi de ce ești zborșit?

TERINTE: Nu știu.

MIRON: Cum nu știi? Ien nu mai îmbla și-mi spune ce ai. știi că eu ție îți spun tot ce am pe inimă, că tu ești bun de sfat. Poate ț-oi da și eu vrun sfat care ț-a veni la socoteală. știu că n-a fi vrun lucru de spăriat. Ien spune, dă.

TERINTE: Da dacă nu-mi e voia să-ți spun? Da dacă n-am nevoie de sfat? ce-ți pasă ție?

MIRON: Bre ! așa faci tu cu cumătru tău? Bine!

TERINTE: E, nu-i aceea, omule! Da uneori are cineva poftă să tacă; n-are totdeauna chef să spuie toate cele.

MIRON: Zău, cumătre, n-am gândit că-i fi tu așa cu mine. îmi pare rău.

TERINTE: Da după ce-ți spui, măi române, că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace?

MIRON: Ce spui? Dragostea! Nu cumva ți s-au aprins călcăile după vro lelică?

TERINTE: Ba, ba.

MIRON: Nu-i de șagă, ien las. (Cheamă:) Nevastă! Nevastă!

TERINTE: Tacă-ți gura. Doar te-i apuca să spui femeii tale. S-audă tot satul.

MIRON: Nu, nu. — Nevastă! Nevastă!

Scena 2

Domnica, și cei de sus

DOMNICA: E, ce este? Ce strigi așa tare, parcă-i cineva surd.

MIRON: Ia, cumătrul, nevastă, nu știu ce are; parcă nu i-s boii acasă. Vrea să-mi spuie ceva. Avem de vorbit. Du-ta de ne adă o oală de vin.

DOMINICA: Acuș, (în parte) Oare ce are să-i spuie? (intră în casă)

Scena 3

Terinte, Miron

TERINTE: Adecă ce nevoie era să-i spui? Asta-i treaba femeilor? Nu știi tu că au niște limbi — niște limbi ia așa de...

MIRON: țâs! De te-auzi vruna, vai de urechile tale !

Scena 4

Cei de sus, Domnica (aducând o oală și două pahare)

DOMNICA: Iaca vinul; cătați de nu vă chefăluiți cum ve-i obiceiu.

MIRON: Taci tu, nevăstuică; știi că vinu îmi dă chef să fac niște lucruri... și...

DOMNICA: și — vă-mbătați și treaba rămâne.

MIRON: N-ai nici o grijă. Du-te de ne gătește ceva de mâncat. Avem de vorbit cu cumătrul.

DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.)

MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe.

TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit,

MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați. Da, spune: ai vro datorie de plătit?

TERINTE: Ba nu-i aceea.

MIRON: Apoi dar ce-i?

TERINTE: Ia cuconașu nostru nu-mi pre vine la socoteală.

MIRON: Feciorul boieriului care vine în toate diminețile de citește sub răchițile aieste?

TERINTE: Tocma, pentru că ce-l face, măi, pe dânsul să vie chiar în dreptul casii noastre și nu se duce, dacă-i trebuie umbră, în grădina curții?

MIRON: Ha, am înțăles. îți temi nevasta

TERINTE: Eu? Ba nici gândesc. Dar judecă tu singur, ce cată el aice? Nu vine, măi, de flori de cuc, ș-aș pune rămășag că ș-au pus ochiu pe ceva.

MIRON: Zău se poate. Dar adecă de ce-ți bați capul? Parcă-i numai Vochița în tot satul?

TERINTE: Vochița, femeia mea! Ba că chiar. Zi mai bine Domnica, dar Vochița...

MIRON: Domnica zici? Visezi, fârtate! Domnica-i cuminte. Eu i-s drag. Vezi tu?

TERINTE: Așa! Apoi dar n-am ce mai zice.

MIRON: Bine, măi române, dacă n-ai nici o grijă, pentru ce ești așa de zborșit?

TERINTE: Pentru ce? — Pentru tine, dacă vrei s-o știi!

MIRON: Pentru mine? Mări ce spui?

TERINTE: Așa s-o știi, pentru tine, sărmane omule! Am văzut ieri pe cuconașu vorbind cu Domnica, și ea unde-l asculta, și unde-i râdea...

MIRON: Nevasta mea, ba că chiar! N-ai văzut bine, cumetre. Nevasta mea au fost fată în curte, nu-i de acele care socoți tu. Dar pentru Vochița nu m-apuc. Am văzut-o dăunăzi șoptind cu cuconașul, și zău m-aș apuca că dacă...

TERINTE: Te-nșeli, cumătre! Ba eu m-aș apuca că dacă cuconașul îmbla, Domnica...

MIRON: Domnica! E, cerce d-lui, și-i videa cum mi ți l-a lua cu o prăjină. Dar Vochița... ha, ha, ha.

TERINTE: (îngânându-l): Ha, ha, ha. Dacă ți-i așa povestea, pun rămășag că dacă cuconașul s-a lega de nevasta ta, pățești pozna. Iar de Vochița, ca mai ba.

MIRON: Bine. Eu pun cinci cârlani rămășag.

TERINTE: Fie. adă mâna. (își dau mâna)

MIRON: îi să perzi cârlanii, cumătre!

TERINTE: Da, ce are a face. Domnica ta îi cuminte. Doamne ferește! He, he, he!

DOMNICA: (în parte) Așa, bade Terinte? Te-oi face eu de-i da cârlanii. Așteaptă.

TERINTE: Om videa, om videa.

MIRON: Bine zici.—Da unde să ne ducem?

TERINTE: Vin' cu mine. ți-oi spune eu ce gând am.

MIRON: Haidem, cumetre.(Iese)

Scena 5

Domnica (singură)

Așa marțafoilor ! Vreți să vă cercați femeile ! Bine, bine. Jucați-vă cu focul dacă vi-i voia să vă frigeți. (Bate la ușa Vochiții.)

Vochițo ! Vochițo ! Vin' degrabă.

Scena 6

Vochița, Domnica

VOCHIȚA: Ce vrei, cumătră?

DOMNICA: Nu știi, Vochițo? Mangosiții noștri de bărbați ne tem de cuconașul.

VOCHIȚA: Zău, cam au dreptate. Cuconașul îl tânăr și frumos; Mi se pare că d-ta i-ai cam luat seama.

DOMNICA: Nu știu, eu ori tu ai jucat duminică la horă cu dânsul?

VOCHIȚA: Nu-i vina mea dacă joc mai bine decât altele.

DOMNICA: Ce are a face! — Da ien las, nu-i vorba să ne sfădim. Trebui să ne întoarcem ciuda pe bărbații noștri, pentru că n-au încredere în noi.

VOCHIȚA: Bucuroasă. Cum să facem?

DOMNICA: Terinte zice că eu ascult șăgile cuconașului, și barbatu-meu zice că tu-i ești dragă.

VOCHIȚA: Auzi nătărăii! pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se nazare nu știu ce. Sărmanilor bărbați, sunteți buni de legat la gard!

DOMNICA: Nătărăi, fa, și nătângi, nătângi!

DOMNICA: Zău, bine zici, cumătră.

VOCHIȚA: Da ce să facem noi, spune?

DOMNICA: Ei au pus rămășag cinci cârlani că ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconașului. Or să se facă că se duc la târg, ca să ne poată pândi mai lesne. știi ce? Noi să ne arătam scârbite că se duc. ș-apoi, ca să-i năcăjim, să ne facem c-ascultăm pe cuconașul, îi să-i vezi cum or să crape de ciudă,

VOCHIȚA: Bine. A! dumnealor vor să se joace cu noi? Săracii ! N-au văzut încă pe dracu!

DOMNICA: Iacătă-i vin. Să intrăm în casă, și nu uita ca tu-i să-ncepi. (Intră.)

Scena 7

Terinte, Miron

TERINTE: Așa! tocmai așa. Nici visează ele de asta.

MIRON: E! ce zici? Ai văzut cum am pus lucru la cale? Vezi ,eu, eu-s lup bătrân, bre.

TERINTE: Ce are a face! parcă eu nu m-aș fi priceput, dacă aș fi vrut. Dar să începem. Să vezi pe Vochița cum are să se scârbească. Vochițo! Vochițo!

MIRON: Dacă și Domnica s-o vezi. Domnico! Domnico!

Scena 8

Cei dinainte, Vochița și Domnica

VOCHIȚA: Cum îi bădică? Iată-mă-s,

TERINTE: Vrem să-ți spui, nevăstuică, că eu și cu cumătru ne ducem păn' la târg c-avem treabă.

VOCHIȚA: Cum! vrei să te duci și să mă lași singură. Hi, hi, hi! (Se face că plânge.)

TERINTE: (încet lui Miron) Vezi, Miroane! știi ce? Dă cei cinci cârlani, și nu mai zice nimic.

MIRON: Așa! asta nu va să zică nimic. Domnico! Domnico! Da nu-i să vii acu?

DOMNICA: Dar ce-ai pățit az! Ce este?

MIRON: Ia, Domnico, o să ne ducem la târg cu cumătru...

DOMNICA: Cum? te duci și mă lași? Nu știi, bădicuță, că nu pot șidea un ceas far' dumneta? Hi, hi, hi! (Făcându-se că plânge.)

MIRON: (cătră Domnica) Nu plânge, fata mea, om îmbla degrabă! Rămâi sănătoasă, puică! (O sărută, ea se face că plânge.) Vezi tu Terinte, cum i-s de drag? Asta nu-i prefăcătorie, Crede-mă, nu te mai pune de pricină, și dă cârlanii.

TERINTE: Ba, ba, păn-acu-i tot una. Să te găsesc sănătoasă, Vochițo, și pe dumneta, cumătriță. Vin, Miroane.

DOMNICA: Să mergi sănătos, bădică. Păzește-te pe drum. Nu te osteni; și dumneta, cumătre Terinte! (Bărbații ies.)

Scena 9

Vochița și Domnica (bufnesc de râs)

VOCHIȚA: Sărmanii proști! socot că ne-nșală.

DOMNICA: Gândea că plâng.

VOCHIȚA: Era cât pe ce să se mântuie rămășagu!

DOMNICA: țs! iacătă-i se pun la pândă în clopotniță. Vin. (întră amândouă în casă.)

Scena 10

Terinte și Miron (în clopotniță)

MIRON: De aicea putem videa bine. Dar știi tu că ești tare îndărătnic? ai văzut cum mă iubește nevasta mea, ce-ți mai trebui? Crede-mă, dă cârlanii.

TERINTE: Mai avem treabă, nenișorule. A! iaca merloiu. Teci că videm acu.

Scena 11

Țăranii (în clopotniță), Lionescu

LIONESCU: Ce osândă pentru mine să fiu silit a șidea la blăstămata astă de țară, unde mor de urât. Eu nu știu ce i-au abătut tătâni-meu să vie să șeadă toată vara aice? Zău, dacă n-ar mai fi Vochița și Domnica m-aș usca pe picioare.

TERINTE: Auzi tu? o zis Domnica.

MIRON: Ba o început cu Vochița.

LIONESCU: (puindu-se jos) Tot cărți și iar cărți, ce dracu! vor să mă facă dobă de carte! când aș putea videa pe Vochița, care-i așa de frumușică!...

MIRON: Na! te pricepi acu? — După Vochița îmblă.

LIONESCU: Ori pe Domnica. Tare-mi place nevasta aceea.

TERINTE: E, ce zici acu? Tare-i place nevasta ta!

LIONESCU: Sărmanile femei! câtu-s de nenorocite să aibă niție bărbați așa gogomani!

TERINTE și MIRON: Bun! — Mulțămim, cuconașule!

LIONESCU: Ce s-aude! (Bărbații s-ascund.) Așa, pre legea mea, chiar de mila lor ar trebui să le mângăi.

TERINTE: Mai bine ar fi să le dai pace.

LIONESCU: Ce dracu! parcă este un eho aice.

Scena 12

Cei doi sus, Vochița (ieșind)

LIONESCU: A, iaca Vochița. Te aștept de o grămadă de vreme; nu mai putem de dor să te văd.

VOCHIȚA: Dă-mi pace, cuconașule; am treabă.

LIONESCU: Ia stai puțintel, dragă Vochițo.

VOCHIȚA: Bai, bai, nu se poate. Când ai ști câtu-s de scârbită!

LIONESCU: Mata scârbită ! cum se poate? și de ce, sufletul meu?

VOCHIȚA; Bărbatul meu s-au dus la târg.

LIONESCU: Ha, ha, ha, ce norocire! te jăluiești de cea mai bună treabă. Bărbatu-tău îi un țărănoi, un prost, un...

VOCHIȚA: E, destul, cuconașule; nu-l lăuda așa tare,

LIONESCU: Mări, las. Omul acela nu-i făcut să aibă o floricică ca mata. îi un păcat că ți-e bărbat.

TERINTE: î! cățelule! când n-ai fi ficiorul boierului...

MIRON: țs! taci. Ai răbdare.

VOCHIȚA: Ce-i drept, aș fi putut găsi mai bine;

TERINTE : Auzi, spurcăciunea!

LIONESCU: Ești așa de frumușică, așa de bunișoară, ca...

VOCHIȚA: Da las, las. Dumneavoastră cuconașii așă sunteți deprinși a zice la toate.

LIONESCU: Să fiu nu știu cum, dacă nu-ți spun drept. (O sărută.)

VOCHIȚA: Astâmpără-te, cuconașule. Ce ar zice bărbatul meu te-a videa?

LIONESCU: Dă-l încolo pe bărbatul tău.

TERINTE: Las-că te-oi da eu încolo, moțopane!

MIRON: Nu-i să taci, măi creștine?

LIONESCU: Vin, Vochițo să șidem pe laița asta.

VOCHIȚA: Așa! Da ce a zice de mine lumea? Bărbatul meu ar face un calabalâc...

LIONESCU: Nu mai gândi la nătărăul acela.

TERINTE: Bun!

VOCHIȚA: Apoi dă, dacă mi-i bărbat. Mă tem de Domnica să nu umple satul.

LIONESCU: N-ai nici o grijă, drăguță.

VOCHIȚA: Da-i ședea binișor, așa-i? și nu-i mai zice nimic de bărbatul meu?

LIONESCU: Nu, nu.

TERINTE: Iaca, se duce , se duce. Nu mă lăsa cumetre!

LIONESCU: Așa-i Vochițo, că-i veni în toate zilele să ședem de vorbă?

VOCHIȚA: și ce-i să te-ncălzeștâ dintr-asta? Mai bine ai face să-ți gați de cărți.

LIONESCU: Cărți:! Ba că chiar. Nu vrea să mai învăț de acum. Nu gâdeac decât la mata, te visez când mă culc și când mă scol și dacă nu te văd, mor.

TERINTE: Măăăă! O turbat, nu-I de șagă.

VOCHIȚA: a zice babacă d-tale și dascalu?

LIONESCU: Zice ce le-i voia.

TERINTE Las-că te-oi pricopsi eu, papă-lapte.

MIRON: Nu-i să taci, mă!

TERINTE: Crap de mânie!

VOCHIȚA: Nu te-nțăleg. Spune, ce vrei de la mine, cuconașule?

Când babacă la neneaca

Vre un mic favor cerea,

Neneaca cu bucurie

Dorința îi împlinea;

Tu fă cum făcea neneaca,

Eu oi face ca babacă.

Când tătuca cu mămuca

Se juca și șuguia,

Mămuca-i da peste mână

Când se mai obrăznicea;

D-ta faci ca tătuca,

Eu fac cum făcea mămuca.

(Lionescu vrea s-o îmbrățoșeze, Vochița-i dă peste mână.) LIONESCU și VOCHIȚA:

Când babacă la neneaca Când tătuca cu mămuca ș.c.l. ș.c.l,ș.c.l. s.c.l

DOMNICA: Dacă-i așa fug.

LIONESCU: Ba, ba, ascultă-mă Domnico, numai o vorbă.

DOMNICA: Ei, bine, ce vrei? (Se pun jos.)

LIONESCU: ține inelușul ista.

DOMNICA: Așa! Da dacă m-a videa Vochița?

LIONESCU: Nu te teme, nimeni nu te vede. (îi pune inelu)

MIRON: Nime! A tigoare!

TERINTE: Taci! că merge treaba bine!

DOMNICA: Doamne! când m-at videa bărbatul meu!

LIONESCU: Ce-ți mai bați capul cu gogomanul acela?

MIRON: Mulțămim.

LIONESCU: Acu-i să-mi dai o guriță, așa-i?

DOMNICA:

LIONESCU: și asta au fugit; nu-i nimica. Acu să pândesc vreme oi găsi pe Vochița a singură. (Iese).

Scena 17

Terinte, Miron

TERINTE: (râzând): Ha, ha, ha. E, cum îți pare, cumătre!

MIRON: Dă-mi pace, n-auzi tu? — A, țolina, auzi ce-mi face? Las' c-oi dobzăla-o eu.

TERINTE: Nu mai gândi, cumătre, și trimite argatul la stână s-aducă cârlanii.

MIRON: Cârlanii! E, mai avem treabă.

TERINTE: Cum n-ai pierdut rămășagu?

MIRON: Așa-i, am perdut, am perdut, dar — n-am perdut.

TERINTE: Cum n-ai perdut? N-ai văzut chiar cu ochii tăi?

MIRON: Așa-i, am văzut, am văzut, dar n-am văzut destul.

TERINTE: Da ce vrei să mai vezi, omule?

MIRON: Vreu să văd și pe Vochița singură cu cucunașu, ș-atunci om videa.

TERINTE: Bine, bine, ai cuvânt. Femeia mea n-o fost fată-n curte, așa este. (Râde.)

MIRON: Râde, râde de mine. Să videm.

TERINTE: (îngânând pe Miron): Nevasta mea? ba că chiar. N-ai văzut bine, cumătre; nevasta mea a fost fată-n curte; nu-i de acele care socoți tu. Ha, ha, ha, ha.

MIRON: (îngânându-l și el): Ha, ha, ha, ha. Du-te la naiba și nu mă năcăji! Zău, a să mă facă să intru-n păcat muierea dracului!

TERINTE: Nu te-amărâ degeaba. O fată crescută în curte! Ha ha ha, ha.

MIRON: Du-te la dracu! (Se primblă mânios.)

TERINTE: Ce are a face? Cuconașu ș-o pus ochiul pe Vochița, nici gândește la Domnica. Ha, ha, ha! Mă, vrei să mă faci să dau într-o poznă cu râsu tău.

TERINTE: (îngânând pe Domnica): Doamne! când m-ar videa bărbatu-meu; Doamne, când...

MIRON: Când... când... când... iaca și fimeia ta; să videm acum.

TERINTE: Așa, așa, ai cuvânt. Femeia mea n-o fost fată-n curte, și...

MIRON: și, și, și... tacă-ți gura și haide: la pândă. (Ies amândoi.)

Scena 18

Vochița, Domnica

DOMNICA: Vochițo, Vochițo, vin' degrabă.

VOCHIȚA: Iacă-ma-s, ce-i?

DOMNICA: Bărbații noștri s-o pus iar la pândă. Iaca vine cuconașul, să faci cum te-am învățat.

VOCHIȚA: Ei, bine. (Domnica intră-n casă.)

Scena 19

Vochița, Lionescu, Terinte și Miron (în clopotniță)

VOCHIȚA: (făcându-se că iese de la Domnica): Rămâi sănătoasă, cumătră; viu acuș.

LIONESCU: Ien stă, Vochițo. Ce? fugi de mine?

VOCHIȚA: Te-nșeli, cuconașule. Poate gândești că vorbești cu Domnica?

LIONESCU: Ah, Vochițo! ce-ți trece prin gând? nu știi că eu numai la mata gândesc?

VOCHIȚA: Ce se potrivește!

LIONESCU: Zău așa! și ca să facem pace, na-ți inelușul ista.

VOCHIȚA: Bai, te-a videa Domnica și s-a mânia,

LIONESCU: Ce-mi pasă mie de Domnica, când eu numai pe Vochița iubesc.

VOCHIȚA: Pe mine? ti se pare, cuconașule; mai bine dă-mi pace și mă lasă să mă duc.

VOCHIȚA: Cuconașule, dă-mi pace!

LIONESCU: Frumuseța ta îmi place.

VOCHIȚA: Lasă-mă! mi-i drag bărbatul, Eu lui i-am jurat credință.

LIONESCU: Ieu asupra mea păcatul, De-a-nșăla așa ființă.

VOCHIȚA și LIONESCU: Eu vreau să fiu credincioasă. Ah! de ce ești mintoasă ! ș.c.l. ș.c.l. ș.c.l. ș.c.l.

LIONESCU: Vochițo! nu știi cât de mult te iubesc, (îi dă inelul.)

VOCHIȚA: Zău, nu știu să te cred ori ba.

Scena 20

Vochița, Lionescu, Terinte și Miron

TERINTE: (cătră Vochița) A, jupâneasă, de aste îmi ești d-ta? a, țolină!

MIRON: Ia las' cumătre, nu te năcăji.

TERINTE: Cum să nu mă năcăjesc, bre? — N-ai auzit ce poznă vrea să-mi facă?

MIRON: Nu-ți bate capul, cumătre și hai la joc. (îl ia de mână și-l face să joace.)

TERINTE: (apărându-se) Lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă, bre ; nu-nțălegi?

Scena 21

Cei din urmă, Domnica (ieșind)

DOMNICA: Ce huiet ? Ce sfadă-i aice ? Ați sculat satul în gura voastră,

MIRON:

TERINTE: Ce vorbă-i asta, cumătre, nu-ți aduci aminte ce-mi zicei ?

MIRON: (cătră Domnica) Am aflat eu trebile tale, leleo!

DOMNICA: Nebunit-ai ori nu ți-i mult?

MIRON: Nu te mai fățarnici, tigoare veninoasă ce ești, îmi vine să te... (O amenință.)

TERINTE; (îl ia de mină și-l silește să gioace)

MIRON: Dă-mi pace, dă-mi pace, mă! n-am chef de joc!

DOMNICA: Bărbățele, drăguță!

MIRON: Lipsește, scorchie! că întru-ntr-un păcat! (O amenință.)

DOMNICA: Iartă-mă, bădicuță, am greșit și ca să-ți arăt, ține, (îi dă o palmă.)

TERINTE: Puf! așa ai deprins-o tu de când ai luat-o din curte!

VOCHIȚA: (cătră Terinte) și eu, bădica, te rog să nu bănuiești. (îi dă și ea o palmă.)

(Terinte și Miron se uită unul la altul.)

DOMNICA: Iar d-ta, cuconașule, ia-ți incelușul și te du de-nvață carte. Nu îmbla după nevestele oamenilor, (îi dă inelu.)

VOCHIȚA: (dându-i și ea pe al ei) Nu te juca cu femeile, că-i păți ce nu-i gândi.

MIRON: Cum! ce va să zică!

DOMNICA: Va să zică că altă dată nu trebui să vă temiți femeile și să vă-ndoiți de dânsăle.

VOCHIȚA: și mai ales să v-ascundeți mai bine, dacă vreți să vă cercați nevestele, ca să nu vă audă.

TERINTE: Va să zică ne-ați auzit?

VOCHIȚA: Negreșit, și v-am pedepsit cum vi se cade.

TERINTE: Uf! acu mă răsuflu.

MIRON: Da să vă spui, tare ne-ați spăriat!

LIONESCU: Adecă dumneavoastră v-ați bătut joc de mine?

VOCHIȚA și DOMNICA: Cam așa!

LIONESCU: Vă foarte mulțămesc de lecția ce mi-ați dat.

TERINTE: Mă ierți, Vochițo?

VOCHIȚA: Cum? o femeie necredincioasă, o țolină... ba, ba, badeo, ba.

TERINTE: Vochițico, drăguță

MIRON: Domnico, ia Terinte îi pricina, eu nici gândeam, puică, iartă-mă.

DOMNICA: Ce face? Să te iert? Eu, o tigoare, o scorchie.

MIRON: Iartă-mă, Domnico, m-o luat gura pe dinainte!

TERINTE: Vochițo, iartă-mă!

DOMNICA: Pune-te în genuchi.

VOCHIȚA: (lui Terinte) și d-ta, jupâne.

DOMNICA: Acu sărută-mi mâna.

VOCHIȚA: și dumneata, badeo. (Bărbații fac ce le zic.)

DOMNICA Nu-i mai face?

MIRON: Doamne ferește.

VOCHIȚA Da dumneta?

TERINTE: Să fiu a dracului de oi gândi măcar.

DOMNICA și VOCHIȚA: Bine, sculați-vă.

LIONESCU: Acum spuneți-mi care-i pedeapsa mea, căci eu sunt cel mai vinovat.

DOMNICA: Te iertăm, pentru că, fără să știi, ne-ai agiutat să dăm o bună învățătură bărbaților noștri.

LIONESCU: Dacă-i așa, primiți inelușile aste, nu ca de la un amorez, ci ca de la un bun prietin. Cred că și dumnealor s-ar învoi la aceasta.

TERINTE și MIRON: Bucuroși,

Vodevil

TERINTE:

MIRON:

(Perdeaua cade.)