Poezie

Cîntic haiducesc

Măi băiete, măi voinice, N-a rămas alta pe-aice Decît să-ncarci ghintul bine Și-apoi la drumuri te-aține, Ca să vezi, cine mai vine.

Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt Sub țărîna de mormînt !

Eu prin grosuri tot șezui Și-a plăti bir nu putui... Bată-i crucea ! cum nu-i doar Să ne bată, să ne-omoare, Să ne-ngroape la-nchisoare !

S-a dus vremea cea bogată, De-și punea nevasta spată Și prn zemnic și pe-afară, Apoi vindea pînză-n țară Și purta la gît odoară.

Iar românul cu opt boi Și cu șaptezeci de oi Tot mulgea, mereu mulgea, Habar de nimic n-avea Și birul ușor plătea.

Dar acum, măi băiețele, Fără fir de mustețele, Mîncași nevoile grele... Dare-ar dracii printre ele, Să scăpăm de măgurele !

Căci găsim prin codrii verzi Potici, cărări de te perzi... Vie-apoi să ne gonească ! Iar Dumnezeu să-i ferească De urgia haiducească !

Cât a fost dorul în mine De-a trăi cu toții bine, Am lucrat la cel ogor Ca tot omul muncitor, Să fiu maicei de-ajutor.

Dar m-am răzbătut de tot Și-a suferi nu mai pot Ocări, fiere și bătăi, Urgisind bieții flăcăi Și făcîndu-i din buni răi !

Săriți cu toți, măi băiați, Și-n dușmani din greu tăiați, Căci acolo ne-i scăpare ! Săriți pe cai toți călare. Să tragem spre lunca mare.

Dau călcîi în negrul meu, S-apuc în lume mereu... Măcar capul să mi-l taie, Vreau să vărs sînge pîraie Sub topor și sub bătaie !

Căci mi-i sufletul mîhnit, C-am ajuns de ne-au robit, Și m-au prins un dor nebun Tot amarul să-mi răzbun Prin desișul de alun !