Poezie · 1906

Ceasurile

În orașul unde-am stat Ani li ani, cînd crește Liniștea pe înserat, Turn cu turn vorbește.

Turn cu turn socoate rar, Vieței numărate: Clipele ce se-ntorc iar În eternitate.

Bate-ntîi un ceas sfios Cine știe unde, Și-n târziu auzi din jos Altul cum răspunde.

Cîntă liniștea, și-acum Altele rămase, Se-ntîlnesc grăbite-n drum, Și cad peste case.

Cad, și-apoi răsună iar Supt bolți așa clare; Parc-arunci într-un pahar Cu mărgăritare.

Cad, și-apoi, scăpînd din nou, Pînă se distramă, În zadar cîte-un ecou Cînd și cînd mai cheamă.

Vin apoi la geamul meu, Și cu note pline Bat, pîn'în tîrziu mereu, Să le-aud de bine.

Să le-aud, să socotesc Cînd bat noaptea-ntreagă, Cîtă vreme prăpădesc De cînd îmi ești dragă !