Poezie · 1907

Fantome

Dimitrie Anghel · 1 min
Cu pînzele-ntinse, să-și afle scăpare, Vin nave grăbite de vînt și de frig; Iar albe fantome se-nalță din mare, Și-aleargă de-a lungul înaltului dig.
Fluide și zvelte aleargă și urlă, S-ație cu grijă intrarea în port, Iar altele urcă spre farul din turlă, Să ceară drept vamă ca plată un mort...
"Lumina s-o stingem, lumina, lumina... Și-o dată sermanul opaiț apus, Funebră veni-va pe ape regina, Regina cea neagră..." și iată-le sus,
Fluide și zvelte, din treaptă în treaptă, Se urcă s-ajungă la steaua de foc; Dar steaua pe nave lumina-și îndreaptă, Și navele pasă acum spre noroc.
Aproape-s, și-acuma sirenele sună, Și gata-i să cadă și ancora grea, Și-atît întuneric, și-atîta furtună Rămîn biruite de-o singură stea.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere