În port

E cald, și vîntul bate acuma de la sud. De pretutindeni glasuri grăbite se aud, Cum urcă și se cheamă, pe cheiul alb de soare; În scăpărări de geamuri, și-alămuri lucitoare, Duc trenurile-aiurea prisosul țărei noastre... În zare ceru-i una cu apele albastre, Iar portul tot e galben de aurul luminii, Două clipite nu vezi pe cer aceleași linii; Pornește-un vas acuma mișcându-și tricolorul, Și-abia de-și întregește priveliștea decorul, Și-ncepe o batistă un semn de cale bună, Un steag turcesc înscrie pe cer o semilună Și peste tot mișcarea cobolzilor pe schele; Se-nalță mîni trudite spre cer, cu sarcini grele, Grăbesc pe punți, și-n urma acestor pale, Un lung miros de smoală, de flori, de portocale, De țări de mult văzute ca-n vis odinioară, Se-mprăștie-n tot portul și stau pîn’ în de seară Cînd farul își aprinde lumina subt pleoape, Și pare-n întuneric un Crist umblînd pe ape...