Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea — Dimitrie Cantemir

BLAGOCESTIVULUI PREALUMINATULUI, ȘI noaă cinstitului, dulcelui, și mai marelui frate, Ioan ANTIOH Constantin Voevod, cu dumnăzăiasca milă, Domn, Oblăduitoriu Țărâi moldovii, dela al măriii sale mai mic, și plecat frate, Ioan Dimitrie constantin voevoda carte de închinăciune

Astronomii, adecă a stélelor cunoscători (prea luminate cinstite, iubitul mieu frate) întru toate câte întru a ceriului trup stéle să porată, doaă numai neclătitoare, și nemutătoare a fi arată, carile una în partea ceriului diasupra, iară alta în partea ceriului dedesupt a să afla povestesc. una polus arcticus, iară alta polus antarcticus le număsc prin carile a ceriului trup, și rătunzală să învârtéște.

Acéste dară doaă stéle (mai marele mieu și iubit frate) măcar că cu starea una de la altă, lungă depărtare, și mare deosăbire au. însă iarăși (după socotială) pururea nedespărțite, și tot dea una nedeosăbite sint. și a lor una cătră alta driaptă potrivire, și una împotriva altiia neclătită odihnire și răzimare, nici a ceriului lată lățime, nici a sferii pământului groasă grosime, a o opri. sau a o despărți pot. Că precum, 2 roate într-o osie să liagă, așé acéle printr-o o mintiască osie (carea axon să chiamă) una cu alta să, prin atâta de meidian despărțire, întrulocază. Întracéste 2 stéle chendrul, adecă ținta a mijlocirii câtinții ceriului să înmijlociază, și în acea adevărată mijlocire a rătunzélii pământului să așază, carile, din vârtutea a acelor 2 drept-cumpănite, și potrivite stéle, acélia câte deasupra chentrului întemeiate sint, nici cum în sus sau în gios, în driapta sau în stânga, a să muta sau a să clăti pot. Ce ori căte în a câtinții ceriului cuprindere să cuprind, toate într-acel în mijloc drept mijlocit chentru să razimă spreste tot.

Ca acéste dară 2 steale (dulcele mieu, iubit, mai mare frate) doi frați, sau doaă inim a doi, (însă adevărați) s-ari asămăna putea frați, carii cu starea locului, și cu depărtarea deosăbirii (trupești) macar că cât departe depărtați și cu petrécerea neîntrulocați ar fi, însă după asufletelor, de nemică cevași oprită pătrundere (de vréme ce sufletul neoprit și prin toate pătrunzitoriu iaste) pururea nedepărtați, totdeauna și-n toate date întrulocați să

ALUI IOAN DIMITRIE CONSTANTIN VOEVODA divanul lumii cu înțeleptul sau giudețul sufletului cu trupul

CARTEA ÎNTÂIA.

1 lumea de cine i făcută a ști țisă cade

Înțeleptul.

Vreareaș și aș pohti ca să te știu (precum mi să pare) o lume falnică, amăgitoare, și trecătoare, cine ti-a făcut, și ce ești, și decând ești, și decând ești cum te ții

2

Lumea de dumnezău făcută a fi crede

Lumea

Eu sânt fapta, și plăsmuirea a veașnicului împărat, și sânt grădină plină de pomi, sa pomi plini de roadă, și mai adevărat, visteariu plin de tot binele, și sânt 7207, de ani decând întru acest chip frumos, domnul m-au meșterșuguit, și mă țiu cu oamenii, și oamenii cu mine.

3

Lumea trecătoare a fi să știi

Înțăleptul.

Adevărat precum plăsmuirea lui dumnezău să fi știu și cred. Așijderea, grădină plină de flori, numai eu pre cât pricep, florei tale iar curund vește zătoare, și pomii, și poamele pomilor tei. mă tem să nu ca pomul cela ce dumnezău, au poruncit lui Adam a nu mânca să fie și porunca dumnezăului și a ziditoriului său călcând au mâncat, și cu moarte au murit. Iară avuțiile visteariului tău nestătătoare, și ca pravul trecătoare. Petrecerea ta cu oamenii, și oamenii cu tine, deșertare, și amăgială este. Iară pentru a anilor vechime mult mă mir, atâta că ești de amăgitoare, minciunoase, și șugubaț cum te dumnezău rabdă, și nu te cu un cias mai înainte. prăpădiaște; Ce cu aciasta Pre a sa prea bogată milă, și în de lung răbdare sviteaște.

4

Cu a lumii frumseațe, nu te amăgi.

Lumea

O nebunule și deșertule de minte. Cum că amăgitoare, și minciunoasă să fiu zici. nu cauți să vezi și să cunoști frumseațele meale; nu prăvești podoaba mea; nu oglindești bunurile meale, nu iai aminte desfătările, și dezmierdările meale;

5

Lucrurile lumii ca pravul înaintea vântului.

Înțeleptul

Văz frumseațele și podoaba ta ca iarba, și ca floarea ierbii. bunurile tale în mânule tălharilor, și în dintele moliilor. desfătările tale pulbere și fum carele cu mare grosime în aer să înalță. și îndată rășchirândusă, ca când n-ar hi fost să fac.

6

Pre împărații limbilor putear nici văzănd nu te măhni

Lumea

Vai nepriceputule, și streinule de minte (ce zici că ai bună priceapere) cu ce minte, și cu ce socotială, cuvânt ca acesta zici; ei ia aminte și ia sama pre împărați, cum sfărâmă și fac cetăți, cum prăpădesc și fac oaste, cum omoară și iartă, cum iau și dau, și prăveaște prebogați, pre carii eu îi îmbogățăsc, că nice cum ceva le lipseaște, și tot ce poftesc li să află, au nu eu le dau au nu dela mine iau aceastea?

7 lumascană rocire n-are fericire.

Înțăleptul

Dară pănă când acest bun al tău, și fericit dar moștinesc;

8

Nărocirea fără hotar.

Lumea

Nu au hotar, nici săvârșit.

9

Bogatul lumii sărac și orb

Înțeleptul

Cunoscut am, și adevărat easte că nu au hotar. ce când nici să gândesc, atuncea toate aceastea le lipsesc, și de toate săgoles, și să sărăcesc, și dei vestita, și lăudata bogăție, Îmblăstămata, și defăimata sărăcie trec, și sfărșitul cel ce bun și dulce să fie a trebui, și veasăl sar cădea, în rău și în amar să întoarce, și cu nepovestită întristare să întoarce în țărna sa. Iară sufletul în gheena fără milă să înveaci fără de săvârșit chinuiaște.

10

Pildă din vechile istorii, ia.

Lumea

Bine am zis eu, că priceaperea îț lipseaște, iară mintea ti-a lăsat strein, dar nu ai istoriile citit? nici ai hronicele cercat ca să știi, și să te înveți încâtă de puținâ, și scurtă vreame. Alexandru împărat ficiorul lui Filip, câtă lume au suppus? câte țări au agonisit? câte cetăți au sfărămat ș-au făcut, și căte avuții au căștigat?

și cu cinste întru a sa împărăție s-au săvărșit?

11

Pildâ de pe Alexandru Marele.

Înțeleptul

Ba cetit ș-am cercat, ce încă am mai aflat, că de o mică a lui slugă, și în puțină băutură, o picătură de vin amestecată, dintr-atâta mărime ce avea, mai degios de cât toți l-au făcut din împărăție în sărăcie. Din vârtute în slăbiciune, din frămseațe în grozăvie și ponegriață. și ca să cu un cuvânt zic, din viață în moarte, și din viu mort, l-au prefăcut, și cu mare întristare sufletului la iad lau mutat. dar aciasta iaste facerea de bine a ta? cu aciasta celor ce cu tine să simețăsc, și în tine să nedejduiesc plătești? aciasta iaste săvărșirea, și mai pre urmă ieșirea, acelor ce țin și socotesc că bunurile tale n-au săvărșit?

o vrâdnică ești de urăre, și de lepădare.

12

După moarte numele nu înrăutăți ce îmbucătăți vestit să rămâie.

Lumea

Dară cu aceasta minte te porți? și cu aceasta socoteală îmbli, o zburătule de minte? dara eu căci ziș că bunurile meale n-au sfarșit, n-am zis precum cei cele stăpânesc nu vor muri. Însă de vor și muri ei, iar numele, și slava lor nu moare, nu să treace, nu să săvărșeaște, ce în veaci rămâne, și pentru aciasta voi toți mai vărtoși de cât pentru toate văsiliți, ca voi trecăndusă, numele cinstit să vă rămăe.

13

Nume vestite cu facerea de rău nu vei agonesi:

Înțăleptul

Poh cu ce dulceață de mieare, însă cu otravă amestecată, și pe mine a mă ospăta poftești, și a face silești. adecă eu cu slava bogății tale a mă afla să silesc, ca nu me vestit să agonisesc, și în puțină vreame, toate ceale ale pohtei trupului mieu să fac, (precum Alexandru)

ce folos voiu avea? căci el atâta rătunzală a pământului călcând, și atâtea împărății supuind, după poarte, loc mai mult de șeapte palme nu iau rămas, și și pe acela nu el, ce pământul pe dânsul l-au stăpânit, căci că țărâna pe pieptul lui s-au suit, ochii i-au împlut, gura i-au astupat.

și cu aciasta pildă aducându-i, că nesăturându-să de slavă, să-s sature de lut. și trupul acela ce oamenii fiiu lui dumnezău (pentru frumseațea)

a fi socotiea, vremii și gândacii pamântului l-au mâncat. și din țărână fiind iarăși înțărnă sau întorsu. au doară mai dă firea de cât dânsul mă voiu face? au la mai mare stepână mă voiu sui? deci acmu o amăgealnico, aceasta iaste împărăția ta? așea iaste putearea ta? Într-acesta chip rămâne slava ta? o vreadnică ești de o cara, și încă mai de multă defăimare cel ce-ți crea de ție, și te pofteaște pretine, și apucându-te hrăpeaște și nu te liapădă.