April

Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac Note limpezi din tufișul parfumat de liliac.

Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă, De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd Aducînd miros de floare sărutată și de cînd Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă.

Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă, Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți, Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți, Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil.

(1893)