Poezie

E mort poetul

E mort poetul. Cea din urmă dramă Ca cea dintâi, va fi necunoscută: De-o ideală minte începută Acum o-ncheie glasul de aramă.
Alături stă, încremenită, mută, Sărmana lui, nemângâiata mamă; Ea lung ridică colțul de maramă Și tremurând pe mână îl sărută.
Într-un pahar se scutură o floare, O floare prinsă la o cununie Ce ca și dânsul s-a plecat și moare.
Iar prin perdele, raza aurie Aduce caldul zâmbet de la soare: O mângâiere scumpă, dar târzie.
1895

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere