Poezie

O noapte în pădure

Peste codri varsă luna Clarul feței visătoare, Luminînd ca-ntotdeauna Taina apei din izvoare.

Unda se oprește-n maluri Și se umflă, se ridică, Crește, geme, bate-n valuri Și deodată se despică.

Se desface apa-n două, Iese-o zînă din bolboacă Cărei ramurile plouă Sărutări de promoroacă.

Rîd stejarii, fioroșii, Scot din flori mirezme teii, Ies din veacuri Făt-Frumoșii Și din cremene ies zmeii.

Mura tremură pe viță, Ard din aripi licuricii, Vin zmeriți către Domniță Uriașii și piticii:

Sîsîilă și Gînganul Vin călări pe rîși de munte, Caragață căpitanul Pe-un haram cu corn în frunte;

Badea Vulpe din Straoane Vine în olac cu coadă, Bate patru lighioane De gîndești că le deznoadă;

Ursu, vameș de prisacă, Ține hîțele lui slabe: Scoate sabia din teacă Și salută-n două labe.

Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna, Stau la front în nemișcare, Așteptînd să treacă Zîna.

Zîna trece plutitoare În lumina albăstrie, Legănîndu-și pe izvoare Scurta ei călătorie.

Și cum trece și se duce Ca o stea pe valea vremii, Ies voinicii la răscruce Din versetele poemii:

Făt-Frumos Cercel-Palincă Sare jos dintr-o poveste, Bate malul din opincă Și se-nchină la neveste.

Măriuța, bibilica, Se spășește de rușine: I-a-nlemnit gurița frica Și-a uitat să se închine;

Gînditoarea dadă Uță Stă c-o labă sub bărbie, Scrisă-n chip de pisicuță Gata de călugărie;

Magdalina, găinușa, Numai-n horbotă de pene, Își mlădie-n voaluri gușa Tremurînd ușor din gene.

Doamna Clara lui Kir Vulpe Din olacu-i vrea să sară... Ce picior ! Și ce mai pulpe ! Ah ! zglobie doamnă Clară !...

Dar deodată printre ranguri Șopăitul încetează; Toți ascultă: patru granguri Imnul Zînei modulează.

După dînșii tot poporul Își înalță către Zînă Rugăciunea sa și dorul Cum îi vine la-ndemînă:

Ciripesc în somn copacii Visul lor d dimineață; Înstrunează pitpalacii Cobzele de prin fîneață;

Lîngă vrabia cochetă Stă mierloiul în picioare Îndrugîndu-i din flașnetă Dorul lui de zburătoare,

Pelicanii în jabouri, Barza-n "doamnă preoteasă", Rîndunelele din nouri, Pitulicile din leasă;

Lume veche, lume nouă, Totu-i viers, parfum și floare; Dintr-o picură de rouă Soarbe o privighetoare.

Pune-n scorburi vîntul strună Doina-n ea să se alinte; Cîntă tot, văzduhul sună Hramul învierii sfinte.

Lună, tu, ce ieși din vremuri Și plutești peste abisuri, Cum de luminezi și tremuri Fața gîndului de visuri?

Raza ta, lucind ușoară, Pune-n mintea-mi fermecată Amintiri de-odinioară, Parc-am mai trăit odată.

Unde, cînd, sub ce domnie? Pe ce văi de Himalaya? Cine-o crede? Cine-o știe Decît fața ta, bălaia ?

Tivoli, 1898 august