Visul lui Cupidon — Enache Gane

Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită

Cu niște veșminte albe, peste tot împodobită),

Despre Capitol vinea, țiind în dreapta ei mînă

De niște spini înverziți, înpletită o cunună,

Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț

Lîngă dînsul cel smerit odată cel mai semeț,

L-au rădicat de o mînă, în picioare drept în sus Ca unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus, Asemănînd împletirea, atîtor nenorociri.

Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri.

Și luînd pe el de mînă, cu o multă sîlnicire

Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire. Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite

Și strălucirea zidirei în năruiri prefăcută

(Tristul sfîrșit care vine, după desfătare multă). De acolo nu departe, la o hrubă agiungînd

Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd,

Au voit să-l părăsească precum el i-au fost lăsat În întuneric palatul ca să rămîie uitat).

Dar rugîndu-se fecioarei, cu o așa tînguire

Care pornește pe pietre cătră o milostivire,

L-au tras iarăși după dînsa și ieșind din întuneric La un pustiu, unde om n-au fost nici întru un veac Întru ale ei ascunsuri un lup au întîmpinat

(Pe cea mai lacomă fiară, care firea au lăsat).

Atuncea să dea fecioara pe acest lacom voind

Acei rîpitoare fiare cu dreptate potrivind,

Cade iarăși la picioare Cupidon cu umilință

Cum că se va pocăi, au dat iară făgăduință,

Și l-au iertat și atuncea după nespusă răbdare

Pe care poartă Minerva, cea de oameni iubitoare

Cînd tot prin pustiu mergea, a trece s-au întîmplat Pe lîng-un balaur mare, lîngă o stîncă culcat.

Cupidon pierde nădejdea, cum că îl va apara

Și de cumplitul balaur, căci cugetul îl mustra.

Fecioara simțind lui zice : nu avea tu îngrijire Că de fiară înțeleaptă va veni ție peire.

Tu-ți urmează ca să cerci, acea a lui Fosfor cădere Dup-a acelor din Olimp, pentru tine hotărîre.

La o cîmpie ieșind, mergea cătră o cetate

Între care au aflat pe un leu adormit foarte,

Pe carele deșteptînd fecioara cea înțeleaptă

Supt aspra lui privighere pe Cupidon dă îndată

Leul pe om ca să scape în vremea cea viitoare

De a unui nestatornic fericiri otrăvitoare

Veacuri de nenorocire a să paște au silit

Și ocheanuri de sînge ca să curgă au făcut. Sfîrșind visul ; Apolon, carele umblă singur la pusietăți

În obicinuitul ceas, trecînd prin acele părți,

Cu razile călduroase pe Cupidon pătrunzînd,

L-au silit să se trezească cu inima tremurînd,

Și deșteptîndu-se bine, mai mult se înfiorează

Pătruns de nenorocirea ce în staturi se lucrează, Încît a sa suspinare pe frunzile înverzite

Au silit a să preface în coloruri vestezite.