Poezie · 1867

Tiranul și poporul

George Baronzi · 1 min
"Frați, frați, frățiori, Descuiați ale usciori, Că v-aduce neica pîine Să v-ajungă și pe mîine; Cașcaval în pozunar, Lapte acru-n călimar; Tufă-n pungă, brînză-n bete Și-alte muște pe perete, Moși Pe groși, Progres de ploscă Și negoci de piei de cloșcă; Libertăți de pușcărie, Drepturi mari la sărăcie, Privilege la hoție Și brevete de sclavie..." Bieții oameni îl credea, Ușile îi deschidea Și tiranul cînd intra Începea a fluiera, Mîndru printre ei trece Și stăpîn mi se făcea; Lucrurile încurca, Jurămîntul și-l călca, Lumea o batjocuora, Țărișoara turbura.
Tigva merge-atît la apă Pînă cînd o dată crapă, Și ființa ce-am ales-o A-ngriji să nu se strice, Astăzi vine și ne zice: "Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o !"

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere