Poezie · 1909

Sonet

Pe masă n roase pagini „Cornelius Agrippa”, Sub mreaja păcii doarme a ceasului grea limbă, Și tace tot, tăcerea nimic n-o mai preschimbă: De-asupra-i parcă timpul și-a-nțelenit aripa.

E singur miezul nopții de strajă-n depărtare, În geamuri bate luna fermecător de viu... Treptata umbră crește, lumina lămpii moare: Ce tristă e odaia — mauzoleu pustiu.

Și totuși de-nalț fruntea, din toată-a mea ruină De lumea din afară, nici dragoste, nici ură Nu mai resimt: uitarea m-a coperit de zgură.

E mult de-atunci, în vremuri, luptat-am pentru cruce Un templier cu fruntea scăldată în lumină — Ah, unde azi curajul cu mine l-aș mai duce?