Poezie · 1921
Cocostârcul albastru
George Topîrceanu · 1 min
Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie.
Răsună cobza și vioara,
Fac gospodinele pomeni...
Ce chef la noi în Viișoara,
Ce praznic mare-n Rădășeni !
Chiar Hanul-Boului învie !
Iar jos, la Crâșma lui moș Precu,
E-atâta zvon și veselie
De parcă azi se lasă secu !
La vodă-Tomșa vin răzeșii
Să afle astăzi crezământ.
Șoimaru bea cu megieșii
Izbind căciulile-n pământ
Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac
Să-și facă-n grabă toaleta,
S-a-mpuns la deget cu un ac...
Vuiesc pe Bistrița nahlapii
Și cântă volbura la Toance.
Plutașii dârzi, în sforul apei,
Înfig prăjina, ca o lance.
Spre-o lume care-a "fost odată"
Duc vestea undele-n răspăr...
Stă Zâna Lacului mirată,
C-un nufăr galben prins în păr...
Pe grindul unui lac sihastru,
Din depărtări și din trecut
Un mândru Cocostârc albastru
Misterios a apărut...
El vine cu mișcări atente,
Înaintează fără glas,
Făcând ușoare complimente
Din cap, la fiecare pas.
Și-n urmă zice către Zână,
Oprindu-se într-un picior:
— "Când falnic m-am lăsat din zbor
Pe Academia Română,
Eram demult nemuritor..."