Poezie · 1857
Cenzorul meu
Gheorghe Sion · 1 min
Domnul cenzor, om de treabă,
Întâlnindu-mă-ntr-o zi:
"Sionaș, glumind mă-ntreabă,
Ce ai tu a-mi bănui?
Poate foarfeca-mi nu-ți place
Unde știe a ciocârti?
Dar eu dragă, n-am ce-ți face;
Așa lucruri dacă-i scri
Nu-ți dau voie-a tipări.
Știu că-n țară-s multe rele
Care cer a se-ndrepta !
Știu că patimile-s grele
Pentru biata muza ta;
Știu că de negustorie
Orice post îți pare-a fi.
Dar s-o scrii e nebunie,
Și de-aceste dacă-i scri,
Frate, nu poți tipări.
Știu că-n țară nedreptatea
Este-un rău nevindecat,
Și că toată răutatea
Este-n oamenii de stat.
Știu că toată țara plânge;
Dar nu-i chip de a gândi.
Trebuie să curgă sânge...
Și de sânge dacă-i scri
Nu-ți dau voie-a tipări.
Satire de vrei a face,
Trebui să te cumpănești;
Știi că multor nu le place
Unde-i doare să-i lovești.
Pe judecători ce pradă
De te-i pune-a biciui,
Intru eu cu ei în sfadă,
Și de dânșii dacă-i scri
Nu-ți dau voie-a tipări.
Despre drepturi siluite,
Despre rele trebi de stat,
De hoții meșteșugite
Ce să fac neîncetat;
N-ai nici un cuvânt a spune;
Nu ai drept de a lovi,
Trebui să le iei de bune,
Căci oricum dacă vei scri
Nu-ți dau voie-a tipări.
Fă sonete, scrie ode
Pentru domni, pentru boieri;
Scrie orice despre mode,
Despre coarne și muieri,
Ciocoism și umilire,
Predică cât vei pofti;
Și atunci cu mulțămire,
Orice fleacuri dacă-i scri,
Îți dau voie-a tipări."
1845