Bursucul și vulpea

Bursucului îi venise rîndul și el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească, Pe marginea unei ape. Rigatul îi era mic Și acei ce îl văzură Toți într-o unire zic Că nu era alt nimic Decît o miniatură. Dar riga voiajase, Și-n streinătate-aflase Că un bursuc domnitor, Ce va să-și facă un nume Mare și faimos în lume, E neapărat dator Să ia un tron de mărire, Să dea porunci pe ostire, Chiar de n-ar avea soldați, Căci astfel obișnuiesc Toți acei care domnesc, Duci sau regi sau împărați. Așa el și slobozi Patru ordine de zi Într-acest chip redijate: „Către armiile noastre de linie și de mare, Cavalerii, infanterii și-artileriei ușoare, Poruncim… și celelalte.“ O poruncă din acestea, nu știu cum s-a întîmplat, De vînt a fost aruncată În țara învecinată, Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat Văzînd că bursucul are Armie așa de mare; Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci Să saluteze pe prințul, dar în taină-a spiona Și a trage cu urechea, dar mai ales a afla Cum merg trebile p-acolo, cît e de primejdios Și cîtă armie ține vecinul său cel păros. Sfîrșindu-se ambasada, vulpea înapoi veni, Se înfățîșă la curte, se închină și vorbi: „Porunca am împlinit; Cu ochii-mi le-am văzut toate, Și poți dormi liniștit, Fără să ai griji deșarte, Căci toate acele armii de linie și de mare, Cavalerii, infanterii și artilerii ușoare Nu sînt alt, poți fi prea sigur, pestrițule împărat, Decît un soldat pe apă și o luntre pe uscat.“

Vanitatea e mic vițiu, dar cu bună-ncredințare, Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare.