Poezie

Cîinele și măgarul

Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare, Cîinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare. După îndestul umblet, iată că-l întîlnește Un măgar, și-l oprește: „Unde te duci? îi zise, Ce rău ți s-a-ntîmplat? Știi, parcă te-a plouat, Așa stai de mîhnit.“ — „Dar, sînt nemulțumit. La împăratul Leu în slujbă m-am aflat: Însă purtarea lui, De e slobod s-o spui, M-a silit în sfîrșit să fug, să-l părăsesc, Acum cat alt stăpîn; bun unde să-l găsesc?“ — „Numai d-atît te plîngi? măgarul îl întrebă; Stăpînul l-ai găsit, îl vezi, de față stă. Vino numaidecît la mine să te bagi: Eu îți făgăduiesc Nu rău să te hrănesc; Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.“ La propunerea sa, cîinele i-a răspuns: „Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus La oricare tiran; dar slugă la măgar E mai umilitor, și încă mai amar.“

(Ed. 1842)

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere