Papagalul și celelalte păsări

Lăsând a sa colivie, În pădure vru să vie Papagalu-a se plimba; Și îndată ce ajunse Să judece el se puse Păsările ce cânta. Că deloc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține, Filomelei tot zicea. Și așa pe orișicare Pasăre mică sau mare El să tacă le făcea. Dar odată supărate, Păsările adunate, Împotriva lui strigând, Merseră ca să vorbească Cu dânsul, și să-l silească Să cânte ceva, zicând: "Cântă dar tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai: Căci din a ta șuierare, Socotim cu-ncredințare Că prea minunat glas ai." El atunci stă la-ndoială, Și prea cu multă sfială Le răspunde c-un cuvânt: "Domnilor! eu râz prea bine De-alții; iar cât pentru mine, Deloc cântăreț nu sânt."