Satira contra lui Eliade — Grigore Alexandrescu

1 Cine e-acela care visează, Atîtea proaste, mici secături Și vrea de înger lumea să-l crează Că ne vorbrește ca din scripturi ? 2 Acesta este nea Ionică Care se crede și satiric ; O mică iasmă, un nas de pică , Văpsele multe nu voi să stric. 3 Eu în credință zîmbesc de milă, Cînd văz atîția oameni cinstiți Cum că de dînsul nu le e silă Și că de vorba-i sînt amăgiți. 4 Din vreme-n vreme la certuri cată, În sus trimite cîte-un suspin ; Inima-i însă cea necurată Al vicleniei poartă venin. 5 Parcă cu sfinții el se rudește, De conștiință-l auzi vorbind ; De porunceală lăcrimi găsește, Nimicnicia lumii jelind. 6 Fanfaronada i-e sentimentul, Om de nimica și ticălos ; Crede că singur are talentul, Și că e lumii prea de folos. 7 La pavilonul de la cîmpie, Unde azi este al său Parnas, Să-ți povestească o poezie, Din drum te-ntoarce cu mare glas. 8 Și precum zice un poet mare, Ce într-o vreme eu am citit, D-ale lui vorbe n-afli scăpare, Nici în altarul cel mai sfințit. 9 Amorezată-i muză-nsuflată Îi dete cheile frumuseți Și la tot pasu-n silă-ți arată Dup-a lui voie mii de tandreți. 10 Dar vai d-acela care-ntrăznește Să ia patentă de autor, Cînd sîrmănuțul n-o iscălește Bietul Apollon de la Obor. 11 Defăimări multe are s-auză, Are să treacă de nenvățat, Căci din greșeală smerita-i muză La cea bătrînă nu s-a-nchinat. 12 Apoi e încă viteaz din gură, Dueluri spune cum c-a avut, Însă rivalii, cum el se jură, Să-i dea-mpotivă nu au putut. 13 Deschizînd ochii, viteazul spune Că heruvimii fug d-a lui frică, C-au stătut zile de aur bune, Și alte lucruri chiar de nimică. 14 După aceasta parcă să-nsoară, Parcă e tată norocit ; Pe urmă viața-i pare amară, Parcă defaimă tot cea iubit. 15 Ba chiar ființe nevinovate, Care de dînsul nici nu gîndesc, Cu văpseli negre și-ntunecate Încondeiete să pomenesc. 16 Apoi viclenul, vrînd să ne-nșale, Zice că visul care-a visat, Este din scrieri orientale, Ce un prieten lui i-a narat . 17 Parcă sînt lucruri așa-nsemnate Care la alții s-a mai întîmplat ; Sînt chiar vedenii pe ceas schimbate Ce n-au în ele nimic sărat. 18 Patriot este plin de-nfocare, D-al omenirii arde amor, Cînd chiar pe tată cu-ncredințare În tîrg l-ar vinde p-un mic favor. 19 Zice că lira el nu și-o-ntină, Nici că tămîie el la palat, Ș-apoi lui Dobre acum să-nchină, Cît puțin vremea s-a mai schimbat. 20 Laudă astăzi, mîine defaimă ; N+are nici cinste, nici caracter, Și heruvimii, coprinși de spaimă, Cînd el îi cheamă, s-ascund în cer. 21 Dar pe morți oameni cînd îi înjură, De el în contra sînt lăudați, Și a lui pană cu o trăsură În rai îi bagă necercetați. 22 Acesta este, să-i dăm dreptate ; La ce se cade, îl veți cinsti ; Căci eu pe dînsul, să mă crezi, frate, Și d-ar fi-n groapă, nu l-aș iubi.

Publicată în C. D. Aricescu, „Satire politice care au circulat în public, manuscrise și anonime, între anii 1840-1846“, 1884