Unirea Principatelor — Grigore Alexandrescu

I

Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.

II

Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați.

III

Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios.

IV

Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în unire, prin unire în dorinți. Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-așteaptă, Orizontul se-nsenină, calea noastră este dreaptă, Și asupră-ne se-ntinde mâna bunei provedinți.

V

Români! Dulce e unirea! Ascultați... glasu-i răsună... De la fiii României cere patria comună... Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pământ; Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare, Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare, De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt.

VI

Când citim în vechea carte a istoriei străbune Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române, Care inimă stă rece? Care suflet nemișcat? Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire, Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie și-n unire, Cultivând artele păcii pe al său pământ bogat?

VII

În tăcutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlniră, Și-ntr-o lungă-mbrățișare pe români îi înfrățiră; Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi... Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează... Deputați! asuprta voastră ei privirea-și ațintează; Fala sau rușinea țării se așteaptă de la voi.

VIII

Fii voștri vor ascunde a lor frunte în țărână, Dacă voi acum veți pierde marea cauză română, Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc; Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire E averea cea mai rară, cea mai scumpă moștenire, Ce de la părinți de merit nobili fii o priimesc.