Imnul unirei — Ion Băilă

Neam român din patru unghiuri, fruntea ți-o ridică sus, Căci din somnul cel de moarte înviat-ai ca Isus! Lanțul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ, Iar dușmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuți de vânt. Cei-ce-au vrut ca să-ți răpească legea ta și graiul tău Au ajuns de-ocara lumii sub blestemul cel mai rău.

Neam român, ridică-ți glasul, căci și cerul și pământul Vreau acuma să te-asculte, să-ți audă azi cuvântul. În cetatea cea străbună, ridicată de Traian, Azi se’ nalță-a doua-oară falnic vulturul roman Și cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare Neamului roman să-i pună și mai largi hotare.

Neam român, indreaptâ-ți ochii, spre cetatea-n care-odată A intrat Mihalá Viteazul cu viteaza lui armată. Nu vedeți voi pe ruina zidurilor învechite

Umbra lui, care vestește vremurile împlinite

De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor

Ce dușmanii îi răpire tâlhărește, prin omor?

Neam român, tu și urechea ți-o apleacă și ascultă, Căci povestea ta e lungă și durerea ta e multă. Mut ai fost tu pană astăzi și de-ai vrea ca să mai taci Ar vorbi in lumea largă pietrele pe cari-le calci. Schingiuirile lui Horia cum pot rămânea uitate? Horia, care ’ntâiu strigase; „Împărate, fă dreptate!”

Neam român, pană acuma toata ți-au fost în zadar: Și revolta cu puterea, ca și ruga la altar, Căci dușmanii te ’mpărtiră — se te poată stăpâni. Astăzi însă într-un cuget și-ntr-un simt ne vom uni Și vom spune ’n lumea mare că suntem aceiași fii Noi Români din patru unghiuri și din patru ’mpărății.