Poezie

Toamnă

Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port.

Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi... Iar din frunziș pornește lin freamăt de aramă, Ca glasul stâns de clopot și irosit pe văi.