Poezie
Cerșetorul
Mihail Zamfirescu · 1 min
„Creștini și frați, ce sînteți, uitați-vă la mine!
Nu treceți pe bătrânul sărac și rugător,
Căci sînt străin în lume, trăiesc numa'n suspine;
Sînt orb, fără putere, și'n ziua, care vine,
N'am, unde să-mi plec capul. — Dați, dați la cerșetor!”
„Eu m'am născut în lume 'n zile lungi, amare,
Părinții mei muriră străini și plângători,
Lăsându-mă pe drumuri și fără de mâncare,
Și fără de vedere, cerșind în gura mare
De astăzi până mâine, creștini îndurători!”
„O fie-vă îndurare și faceți-mi și mie
O parte dintr'o pâine; nu mă lăsați să mor
De foame 'n fața vostră! și dați, și să vă fie
Pentru părinții voștri...! Ș'a vostră avuție,
De unde dați, să crescă. — Dați, dați la cerșetor!”
„Sînt gol și vîntul bate, și noptea înaintează!
Eu mi-am pierdut cărarea... și vîntul cu fiori
Îneacă a mea voce... puterea-mi încetează...
O! credeți-mi și mie, și cerul să vă creadă
La păsurile vostre, creștini îndurători!”
„Dați, dați! să vă dea Cerul viață și putere,
Și sfînta zi de mâine să fie d'ajutor!
Să vă 'ndulcească traiul și oricare durere,
Să n'ajungeți ca mine, s'aveți orice veți cere
Pentru copiii voștri. — Dați, dați la cerșetor!”
Așa plângea într'o seară de iarnă viscoloasă
Un orb cu mâna întinsă, cerșând la trecetori,
Și rătăcind căzuse pe calea-i dureroasă,
Șoptind în agonie: „Creștini îndurători!”
......................................................