Poezie

Pianistul

Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire Sub degete nervoase pe clape-alunecau... Se răspândeau în juru-i în lungă hohotire De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau, Accente disperate de-apusă fericire, - Pianul, - sub amare gândiri care-l munceau Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.

Scotea, ca bun tovarăș l-a lui nenorocire, Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbușeau; Mustrări acelei care uită a lui iubire... Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.

Vibrări adânci, sonore și pline de mâhnire, De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau... Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire... Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau

Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau, Fermecător pianul și-n dulce suvenire Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.

Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenoricire, Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau, Aproape-n neștiință porni în aiurire Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire.

Aproape-n neștiință porni în aiurire, Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau, Fermecător pianul și-n dulce suvenire.