O adunare de trii cocoane

— Ia vezi, zău, ce minunat Fustanlic mi-am cumpărat. Și-n credința că nu-i scump Patru lei cotul și-un tult Mai ales pe veresî Fără-a mai puni vadè. Di poftești și dumneata Singură eu ți-oi lua. — Ehei, soro, de voiești, Să mă mai îndatorești Cu-așa facere de bine Cumpără-mi și pentru mine ! — Pre bine, acuș voi zice Numai de mi-a mai aduce ! Și ți-oi faci-atunci de știri De-i veni la tîrguiri. — Ia tăceți, acum ajungă ! Ce atîta vorbă lungă ! Vino-ncoace, tu nevastă Să privim noi la fereastră, Că s-aude duruind O butcă hodorogind. — Mări, dă-o la nevoia ! Treacă cine cum îi voia. — Ei dichis, mare minune, Cu căzuta plecăciune, Nu vezi, fa, că să închină Și totuna dă din mînă ? — Arză-l focul cotcodeț Că-i un bou de n-are preț ! Iacă și-altul di pe lazul Și-ntocmai Grigori Razul. — Zău îți zic că nu te cred Oi să merg și eu să văd. — Drept să-ți spui, acest bărbat Vrednicu-i de lăudat. Îl vezi, bade, că la toate Îi mai mult decît să poate. — Lasă-l la bată-l pustia, Că-mi umplură mișălia, Că nu știi ce-o mai făcut Ghețului Lapte-Bătut ? — Oh, dar, soro, cum de crezi Așa lucru păr' nu vezi ? Îs minciuni aceste toate Niciodată nu să poate. — Ia lăsați, nu vă sfădiți Și vă-ntoarceți, de priviți Să vedeți doi într-o butcă Ca cînd dracul îi apucă, Așa strigă și vorbesc, Ori pe semni să sfăduiesc. — Ei, îl știu, îi Constandin Nătărăul cel deplin, Împreună cu Iordachi. Gugumanul lui Dimachi. — Adevăr că-i gogoman Nu plătești nici un ban, Căci cu totul chiulhaniu, Nu-i ca Razu paraliu. Dar măcar și Constandin Nu-i mai gios, că-l bolîndin, Prè bine s-o potrivit Ca cînd dracul i-o unit.