Poezie · 1906

La crucea ta

La crucea ta cum stau, Traiane, Îmi pari ca și un vis, sărmane! E pace sfântă ’n cimitir, Doar clopotele plâng și mor În depărtări... Și mă ’nfior Privind la crucile in șir!

Ce limpede 'mi răsări in minte... Te văd, Traiane, înainte: E iarnă... Tu cu ochiu ’n gol Stai sus la geam, bătut de gând, Cad fulgi... și corbi ce trec țipând Mansardei tale dau ocol...

Și vezi — că cine stă să-l vadă! — Bătrânul chitarist pe stradă Cum trece dibuind pe drum... Și el sărman și tu sărman... 'I-arunci cel de pe urmă ban — Și ’ncepe ’n colț să cânte-acum!

E tot în colț de-atunci, sărmanul, Cerșind, cu stânga ’n aer, banul... Cu fruntea ’n jos și barba ’n vânt Bătrânul orb întunecat, Cu glasul stins, tărăgănat Tot cântă jalnicul lui cânt!

În seri de vară totdeauna Privind pe cer cum trece luna, Eu te-am văzut adeseori... Din prispa ta, iubite bard, Priveai la stelele cum ard... Priveai la glastra ta de flori.

Sub dudu ’n poartă-ne, odată Treceai în toamna ’ntârziată Și ’nduioșat eu te-am văzut Stând locului... cătând în drum: Un flașnetar trecea acum Și-un „mizerere“-a ’nceput...

Te văd învins cum treci pe stradă Și visurilor tale pradă, Nepăsător, nici seamă iei Avuților, pe sus ce trec, În desfătări ce se întrec — Tu ce gândeai și pentru ei!

Din ei, ce ca rămâne mâine?... Iar tu ce-ai suferit de pâine, Ce te stropiră cu noroi... Cetății noastre fi-vei drag, Tu purtătorule de steag, Tu veșnic vei trăi la noi!