Proză · 1907
Într'amurg
O. Carp · 1 min
La fîntîna dintre lanuri stam pe iarbă într’amurg... Muncitori grăbiți, cu coasa, unul după altul curg; Peste cîmpul care-adoarme trece vîntul fîșîind Și departe, sub luceafăr, stele argintii s’aprind.
Dar în liniștea ’nserării se pornește-un glas, și rar Cîntă ca o doină veche: «Frunză verde de stejar...»
Frunză verde de stejar,
Grîu-mi crește unde ar,
Și porumbul unde-l pun,
Fie anul rău sau bun.
Frunză verde de cireș,
Numai la cules dau greș:
Unde ar și samăn eu
Strînge altu'n locul meu.
Frunză verde nuc rotat,
Doamne, cine-i vinovat? —
Singur eu, și cîți mai sînt
Tot ca mine pe pămînt...
Glasul tace. — Vîntul suflă străbătînd aceleași căi,
Iar pe drum se pierd în noapte două umbre de flăcăi. —