Adio

De-aș trăi cât lumea-ntreagă, Gândul meu la tine, dragă, Vecinic, vecinic va zbura, Ș-orice e mai sfânt în mine, Dulce înger! pentru tine, Pentru tine-l voi păstra.

Cea mai blândă-a mea gândire, Cea mai gingașă simțire, Cel mai falnic dor al meu Ție numai, numai ție Le închin pentru vecie Ca la însuși Dumnezeu!

Tu, ființă de slăvire! C-un cuvânt, cu o zâmbire, Cu un dulce sărutat! Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață, Și a raiului dulceață Tu în sânu-mi ai vărsat!

Tu mi-ai dat cu-a ta iubire Acea naltă fericire, Acel simț dumnezeiesc Ce puternic ne supune Și ne-nalță de ne pune Sus, pe tronul îngeresc!

Tu, Eleno!... dar, vai mie! Într-o noapte de urgie Cerul crud ne-a despărțit! Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită... Fericirea-mi nesfârșită Într-o clipă s-a sfârșit!

Așa-i soarta! așa-n lume Tot ce poartă-un dulce nume, Tot ce-i falnic și frumos Curând trece, curând moare, Ca un cântec, ca o floare, Ca un fulger luminos!

Steaua vine, steaua piere! Astfel dulcea-mi mângâiere A pierit de pe pământ; A pierit, s-a dus cu tine În locașul de lumine... Și eu plâng pe-al tău mormânt!

Singur, singur cu-a mea jale, Rătăcit pe-a vieții cale, Ca un orb nenorocit, Viața-mi scade, jalea-mi crește, Ș-al meu dor în veci s-oprește Pe mormântul tău iubit!

Adio! pe-aceste maluri De-ale Bosforului valuri Îngânate lin, ușor, Te las, înger de iubire! Cu a vieții-mi fericire, Cu-al meu suflet plin de dor!