Poezie

Banul Mărăcină

I

Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești

Dar ce plâng românii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor.

Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici.

Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor.

Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc.

Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor.

II

Colo-n țărmuri depărtate, În a Franției cetate, Vechiul Luvru e deschis Poporimei din Paris, Care-aleargă să privească Armia cavalerească Ce din ziori s-a adunat Lâng-al regelui palat.

Sala tronului e plină De o magică lumină Ce se varsă din senin Pe frumoase flori de crin, Și pe dame strălucite, Tot în aur învălite, Și pe nobili mult vestiți, Tot cu fer acoperiți.

Filip regele s-arată Cu-a sa frunte-ncoronată Și le zice: „Nobili frați! Scoateți spada și jurați, Din a noastră dulce țară Dușmanul străin să peară!“ Mii de glasuri strig: „Jurăm Franția s-o liberăm!“

Iată că în sala mare Un străin deodată pare, Tânăr, mândru, nalt, frumos, La ochire luminos. El spre tron măreț pășește, Lânge rege se oprește Și din gură zice-așa: „Să trăiești, măria-ta!“

Toți s-apropie în grabă. „Ce voiești?“ regele-ntreabă. „Sunt român de la Carpați Ș-aduc cincizeci de bărbați Ce sunt gata ca și mine De-a muri toți pentru tine, Apărând cu brațul lor Franția ș-al ei onor!

Țara mea cu blânde șoapte Mi-a zis tainic într-o noapte: «Mergi, copile, înarmat, La Apusul depărtat. Mergi de varsă al tău sânge Pentru Franția ce plânge, Căci și ea pe viitor Mi-a veni în ajutor.»“

Uimit regele-atunci zice: „Bun sosit la noi, voinice! Spune nouă, cine ești? În Carpați cum te numești?“

„Eu sunt banul Mărăcină, Cărui Oltul se închină.“ „Ține spada mea în dar, Brav marcheze de Ronsar!“