Poezie

Bradul

Sus pe culme bradu verde Sub zăpada albicioasă Pintre negură se perde Ca o fantasmă geroasă,

Și privește cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu șepte cojoace.

El se scutură și zice: „În zădar, tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare.

În zădar îngheți pământul, Ucizi florile și stupii Și trimiți moartea cu vântul Și trimiți foamea cu lupii.

În zădar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare Și de mine țurțuri leagă.

În zădar aduci cu tine Corbul negru și prădalnic, Și din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic.

În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea-ntunecoasă Și, râzând de-a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă.

În zădar îmi pui povară De zăpadă și de gheață. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață!”