Cântecul orbului

Frunză verde mărăcine, Vai ș-amar! amar de mine Nu știu ziua când se face, Că-n mormânt lumina-mi zace! Părăsit, eu stau în drum, Nu văd lumea nicidecum; Nu văd lume, nu văd soare, Nu văd mândre fețișoare, Încotro dau să mă-ntorc. Ochii mei de plâns se storc; Încotro mă învârtesc, Întuneric tot găsesc; Cine trece pe cărare Nu treacă cu nepăsare Că lumea-i amăgitoare Ca o floare trecătoare. Ca o apă curgătoare. Oameni buni, mă tânguiți Oameni buni! mă miluiți Căci cu-atât vă folosiți. Lumea asta-i o părere De avere, de putere Iar cuvântul orbului Suie-n naltul cerului. Și ruga sărmanului Stă la dreapta Domnului.