Poezie

Despărțirea

Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate, Lăsând frumoasa țară, surori, prietini, frate, Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin! În ora de pornire, cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună, Pe-o cale înflorită și sub un cer senin.

Mergi dar fără mâhnire, te du și fii voioasă, Căci îngerul iubirei și inima-mi duioasă Te vor urma oriunde cu tainicul lor zbor; Și cât vei fi departe, ca mine te gândește, Că tu ești a mea viață, că soarta ne iubește, Că cerul ne păstrează ferice viitor.

Gândește că în lume nimic nu e mai mare, Mai gingaș, mai puternic, mai sfânt, mai cu-nfocare, Decât simțirea vie ce tu mi-ai însuflat. Că orice fericire, că orice dulce bine Din ochii tăi derază, îmi vine de la tine, Precum lumina vine din cerul înălțat.

Oriunde tu vei merge, iubită, ți-adă aminte De-a noastre ore pline de dragoste ferbinte, Comori neprețuite de scumpe desmierdări; De-acele vremi în care a noastră fericire Schimba întreaga lume în leagăn de iubire Și vremea trecătoare în lanț de sărutări!

Mergi, dragă, plutind vesel ca paserea ușoară Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară, Lovind a sa aripă de rouă și de flori, Căci sufletu-mi în taină șoptind inimei tale, Va depărta de tine orice gânduri de jale, Va alunga din ochii-ți oricare negri nori.

Și când va fi lumină, și când în miez de noapte Vei asculta cu lacrimi a îngerilor șoapte, Zi, draga mea, atunce, precum oi zice eu: „Nu e ființă-n lume ca mine de iubita! Amorul mă-ncunună cu-o rază strălucită, Veneția m-așteaptă zâmbind la visul meu!”

Iași, mai 1846.