Poezie

Doina iubirii

Trece vara cea-nflorită, Trece vara cea iubită,

Și cu dânsa-n altă lume Se duc florile din lume,

Se duc toate-n pribegie... Rămâne țara pustie!

Numai două nu se duc, Nici se duc, nici se usuc.

Una-i floare de zăpadă, Una-i floare de livadă,

Una-i floarea crinilor, Un-a trandafirilor;

Ș-amândouă-s răsădite, Ș-amândouă-s înflorite,

Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului!

Mândrulițo, draga mea, A căzut din cer o stea

Și mi-a zis într-un ceas rău C-am să mor de dorul tău!

Și mi-a zis într-un ceas blând Că de-i face pe-al meu gând,

Să mă lași a săruta Două flori pe fața ta,

Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului,

De murit, eu n-oi muri, Ci cu tine m-oi iubi

Cât or crește flori în lume Și s-or duce-n ceea lume!